Visez...sunt o visatoare... Dar intodeauna ma intreb daca visele mele vor deveni realitate. Sunt incurajata, si sunt o mare optimista. Chiar ma intreb cum ar fi sa nu visez... sa nu am propria mea lume, in care totul e perfect. Stiu sa accept realitatea, pentru ca trebuie, dar e linistitor sa stiu ca am unde sa me relaxez. In ciuda varstei... e atat de bine sa stiu ca nu sunt singura:D O am pe ea, pe ea, pe el si pe el. :D Nu dau nume, pentru ca ii stiu doar eu, sunt ai mei... si nu i-as da pe nimic. Nu urasc viata, iar atat cat e ea, am sa incerc s-o fac frumoasa, pentru ca daca sunt fericita, stiu ca si cei din jurul meu vor fi. Iubesc animalele...aici amintindu-mi de o intamplare neplacuta... care m-a facut sa-mi dau seama ca unii dintre noi suntem mai animale decat cele mai inspaimantatoare animale. Ned m-a pus sa scriu ce simt in momentul asta, si incerc sa ma descarc aici.Desenez, scriu, inventez, si imi place ceea ce iese, e parte din mine. Si ea face asta... si amandoua o sa facem o miiica maaare poveste :D [abia astept Oana >:D<]. Iar el ne va face coperta :D o sa fie geniala. La noi visele se intrepatrund cu realitatea, suntem aici si totusi atat de departe, zambim la fel si totusi zambetele noastre sunt atat de diferite. Fiecare suntem diferiti, si e atat de calm atunci cand te regasesti pe tine.
BTW : Ieri am fost la stomatolog... nu a durut chiar asa de rau cum credeam :D Doctora a ras de mine cand a auzit ca e prima data cand ii vizitez cabinetul unui stomatolog, si incerca sa-mi spuna povesti, intamplari amuzante ca sa ma faca sa rad, presupun ca eram prea incordata, insa... nu prea i-a iesit. Am incercat eu sa ma prefac ca ma amuza, si ca... nu mi-e frica, dar inca o data presupun ca nici mie nu mi-a iesit.
In curand voi avea majoratul... acum cativa ani mi-l imaginam cu toti "vechii" mei prieteni... cu care credeam ca seman, dar acum cand ma uit peste lista, imi dau seama cat m-am schimbat si totusi am ramas eu. Poate ca nu intelegeti... dar... pot spune doar ca acum sunt eu intreaga si pentru nimic in lume n-as vrea sa ma schimb, raman tot la Ianis al meu si la Issabella a mea, tampitii mei care se iubesc la nebunie insa orgoliul lor este atat de mare incat niciunul nu lasa de la el. Trecutul lor este atat de trist incat nu mai stiu cum este fericirea... Intrebarea e... Isi vor da seama ca se iubesc ? Vor renunta vreodata la ambitie ? Poate da... poate nu ! De cand exista iubire intre un nefilim si un vampir :D Keep reading HIC ET NUNC >:D<
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu