sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Longest night ! :x

http://vampirescrib.blogspot.com/2010/07/vampire-diaries-paul-wesley-si-ian.html
http://www.youtube.com/watch?v=dIYoSBaivq8

joi, 20 ianuarie 2011

Hic Et Nunc !

HIC ET NUNC


Camera luminata, ferestrele inalte si cu veranda, dressingul mare, patul mare si totul in roz...Era asa cum visase, ea ? Sau mama ei ? Nu-si putea raspunde nici siesi la aceasta intrebare. Asa cum facea de obicei, lua totul cum venea, nu obisnuia sa puna intrebari, cine avea sa o inteleaga oricum ? Trecuse deja o saptamana de cand se mutasera in Labasint. Ce-i veni mamei ei sa se mute tocmai in Arad ? De ce au trebuit sa plece din Bucuresti ? De ce nu avea tupeul sa-i spuna ca vrea sa se mute cu tatal ei in Connecticut pe strada Deshon, atat de aproape si de colegiul care intodeauna visase sa-l urmeze, prefera sa stea aici, cu cea care o ascundea tot timpul, si care o neglija... Doar pentru ca era mama ei...si peste toate, o iubea, iar daca nu ea avea grija de ea, atunci cine avea sa aiba ? Stand in pat, cu un caiet in brate, incercand sa-si aminteasca anumite detalii, Viviana, prietena ei cea mai buna, intra pe usa, foarte fericita.
  • Heey ! Ce incerci sa faci, domnisoara misterioasa ? zise aceasta zambind si incercand sa inchida usa.
  • Ahh, nimic. Oricum nu-mi iese, raspunse aceasta cu un zambet fals...considerandu-se inutila.
  • Issabella ? Spune-mi, continua Viviana punandu-se langa ea pe pat. Hai da-mi sa vad! Continua aceasta incercand sa-i ia caietul.
  • Nu! zise Issabella strangandu-si caietul in brate, dupa 2 secunde de liniste, Issabella observa ca Viviana se simtea vinovata si decise sa-i povesteasca ceea ce incerca sa faca. Aseara am avut un vis ciudat, am visat cateva scrisori, si partea mai interesanta e ca nu am uitat continutul si ordinea niciuneia...incercam sa le scriu dar nu stiu de ce nu le pot intelege, povestea Issabella ganditoare, sperand ca Viviana sa nu o creada vreo ciudata, si putin tematoare pentru ca era prima data cand visa asa. Viviana o vedea, o simtea si stia ca trebuie sa-i scoata stare asta din cap.
  • Ohh, las-o balta, zise aceasta in timp ce o tragea din pat pe Issabella. Stiu ce-ti trebuie tie, shopping! Iar imediat deschise dressingul acesteia.
In timp ce fetele, sau mai bine spus Viviana incerca sa-i aleaga haine pentru iesit in oras Issabellei, mama acesteia intra in camera, foarte serioasa... dupa care inchise usor usa.
  • Buna ziua doamna Benfil ! Saluta zambareata Viviana.
  • Buna Viviana, raspunse aceasta schitand un zambet. Issa pot vorbii cu tine 2 minute te rog ?
  • Sigur, asteapta-ma 2 secunde te rog.
Adriana Benfil lasa privirea in jos si iesii din camera incercand sa para cat mai calma si serioasa. Se rezema de partea cealalta a usii si incerca sa se gandeasca cum sa vorbeasca cu fiica ei. Ceea ce avea sa-i spuna nu era deloc usor, insa trebuia. Imediat iesii Issabella binedispusa, Adriana retezandu-i zambetul cu o singura privire si 3 cuvinte:
  • Nu aici, jos! Si o lua inainte coborand scarile foarte incet.
    Issabella observa ca ceva nu era in regula insa nu ii statea in fire sa fie pesimista. Se gandea ca cine stie ce i s-a mai intamplat mamei ei, intodeauna lua lucrurile mult prea in serios, in ciuda varstei sale era imatura. Ajunse in sufragerie Adriana stinse televizorul, puse telecomanda pe masa de sticla si se aseza pe unul din cele 2 fotolii de la capetele opuse ale mesei. Tabloul mare din spatele mamei ei acoperea de doua ori latimea fotoliului si il adora, panorama acelei imagini din padurile tropicale, acel verde intens, erau seri cand statea cu lumina aprinsa doar pentru a-l privii. Era singurul lucru din casa care fusese ales de ea. Tacerea puse stapanire pe atmosfera, insa Issabella sparse gheata spunand :
  • Foarte bine mama, ce aveai sa-mi spui ? Incercand sa-i priveasca ochii atintiti in pamant.
  • Pai...isi ridica privirea iar Issabella acum ii putea vedea ochii inlacrimati.
  • Mama, zise aceasta vrand sa se ridice si sa o imbratiseze. Acum isi facea griji, niciodata n-o vazuse pe mama ei plangand.
  • Nu! Stai acolo! Zise aceasta ridicandu-se grabita de pe fotoliu si intorcandu-se cu spatele la Issabella si cu fata catre acele rafturi imense si pline cu, carti vechi. Resemnata Issabella ramase in picioare si impreunandu-si mainile spuse:
  • Bine, inteleg, aici voi ramane.
- Foarte bine, continua Adriana incercand sa para dura. Ceea ce-ti voi spune nu e usor nici pentru mine de povestit dar nici pentru tine de inteles. Acum 17 ani, cand eu si tatal tau ne-am casatorit totul era frumos, l-am iubit si sunt sigura ca si el m-a iubit. Au trecut 2 ani fericiti si impliniti... cand... a aparut la usa noastra o fata, si o numesc fata pentru ca nu avea mai mult de 20 de ani, cu o fetita de 2 ani si 2 luni in brate, cu niste ochi mari si fata rotunda, cu un zambet contagios si... pur si simplu frumoasa. Era mama ta cu tine in brate, zise aceasta intorcandu-se acum spre Issabella care se abtinea din rasputeri sa nu planga, stiind ca trebuie sa continue asta si facu. Vroia sa te dea spre adoptie daca tatal tau nu te lua. Am facut teste de paternitate, nu doar unul, trei si toate au iesit pozitive, era de asteptat caci ai luat tot ce avea el mai frumos, ochii galbeni si zambetul superb... Adriana se apropia de Issabella care deja nu mai schita nicio expresie. Nu-i venea a crede ce auzea, insa aceasta o respinse cerandu-i sa continue. Adriana facu 2 pasi in spate si continua . Nu a putut sa nu te ia... doi ani te-am crescut impreuna, erai un copil atat de activ incat nu aveai cum sa plictisesti pe cineva, nu aveai cum sa nu te iubesti, am vrut sa devin mama ta adevarata dar tu erai si motivul geloziei mele inimaginabile. De atunci am devenit rece, lacomia a pus stapanire pe mine si... certurile cu tatal tau erau tot mai dese, nu ne mai intelegeam deloc, il iubeam dar era ceva mai presus de asta care ma impiedica sa i-o arat, iar el a pus capat, mi-a cerut divortul care normal ca nu am vrut sa i-l dau. Daca am vazut ca vrea si vrea am facut apel la curte si ti-am cerut custodia, doar pentru a-l ranii...si te-am castigat.
Issabella se intoarse nervoasa si plangand :
  • Cum ai putut ? Te-am considerat mama mea, am suportat sa te porti urat cu mine pentru ca te iubeam, am renuntat la tata pentru tine, te-am crezut, am devenit ceea ce sunt pentru tine... Asta nu-i lacomie asta-i rautate, ai vrut ca eu sa am de suferit din cauza voastra, am trait o viata in minciuna... pentru tine, ii spuse Issabella plangand si privind-o cu sila dupa care se intoarse vrand sa plece insa Adriana o opri spunandu-i :
  • Mai e ceva... de curand tatal tau a facut apel, pentru ca intr-o saptamana vei avea 18 ani deja... si vrea sa te muti la el cu el si familia lui de acum, normal ca asta depinde de tine daca vrei sa pleci sau nu, insa daca ramai iti promit ca ma voi schimba, adauga aceasta cu putina speranta in voce.
Issabella se intoarse trista si debusolata. Ridicandu-si usor privirea ii spuse:
  • Ce te face sa crezi asta ? Nu Adriana, am sa plec la tata, indiferent de greseala lui e tatal meu, poate si el m-a mintit dar macar nu am crescut cu el mintindu-ma, macar nu ma doare asa cum ma doare din partea ta, probabil pentru ca nu il iubesc la fel de mult. Imi pare rau ca te-am deranjat o viata intreaga, astazi imi fac bagajele si cel tarziu maine dimineata sunt plecata, zise aceasta intorcandu-se urcand scarile grabita.
Adriana ramase in sufragerie cazand pe fotoliul din spatele ei incepand sa planga. Poate ca niciodata nu o considerase fiica ei, dar acum o facea, o durea, insa stia mai bine decat oricine ca si-o facuse cu mana ei, iar acum platea cu lacrimi pentru asta.Ajunsa inapoi in camera Issabella incepu sa planga in bratele prietenei sale. Puteai citi tristete in ochii Vivianei.
  • Am crezut ca... o sa-ti spuna de petrecerea surpriza pe care ti-o pregatea de majorat si... am vrut sa aud ultimele detalii, adica ce avea sa-ti spuna tie si ce ramanea secret, imi pare rau, ii zise Viviana strangand-o tare in brate si cu lacrimi cazandu-i din ochi, dar nelasand-o pe Issabella sa stie asta, gandindu-se la ea ii puse mana pe umeri si continua :
  • Heeei pleci in America, ii sterse lacrimile si zambind lua valiza Issabellei din stanga dressingului. Hai, avem de facut un bagaj, cu cele mai frumoase haine si cele mai frumoase machiaje, iti dai seama ca acolo tatal tau iti va reinoi garderoba, dar in primele zile trebuie sa arati bestial... am auzit ca baietii acolo sunt...iumii.
Viviana incerca sa-si faca de lucru si sa-si fereasca privirea de Issabella pentru a nu vedea ca inca plange. Tristetea din ochii tinerei fete care trebuia sa se pregateasca de majoratul ei acum era molipsitoare, o durea dar stia ca trebuie sa continue si sa se prefaca, chiar daca pleca stia ca nu-i va fi usor, dar trebuia. Asa ca incerca sa imita un zambet si sa o ajute pe Viviana care deja se apucase de bagajul ei.
  • Hai Brianna, iarasi am intarziat. Intr-o zi Sergiu se va satura si iti va da papucii, zise batand din picior in fata unei usi maro.
    O negresa creata, cu ochii negri si gene lungi. Inalta si subtire imbracata intr-o rochita subtire de vara. Se numea Emma, cea mai buna prietena a Briannei. Din spatele usii se auzii o voce subtire si dulce:
  • Imediat Emma, imi mai dau doar cu putin fixativ. Apropo Sergiu ma iubeste prea mult ca sa se supere me mine.
Imaginea Briannei in oglinda arata fenomenal: inalta, subtire, blonda cu ochii verzi deschis, buze mari si fata ovala. Desi avea doar 16 ani ii puteai da 20. Era matura si foarte feminina, probabil imaginea perfecta a Issabellei din perspectiva mamei sale sau mai bine spus a Adrianei. Buclele ei erau perfecte, se vedea ca pierduse ore in fata oglinzii pentru a se aranja, si asta doar pentru obisnuita ei intalnire cu Sergiu, unul dintre cei mai ravniti baieti din liceu, care de asemenea era cu 3 ani mai mare, asta din cate stia ea. Pe holul lat in care dadeai dupa ce faceai primul pas in casa, printre toate florile pe care mama Briannei le ingrijea, pe o masuta mica se auzi sunand telefonul. Un barbat inalt si brunet, cu sprancene groase si o expresie serioasa ridica receptorul, iar o voce calda ii rasuna de la celalalt fir :
  • Buna tata !
Ochii barbatului straluceau acum si un zambet puse acum stapanire pe el.
  • Iss... Credeam ca nu vei mai suna odata ! Raspunse acesta usurat si cu adevarat fericit.
  • Ma...Adriana mi-a povestit totul...
  • Iss...! insa acesta nu apuca sa termine ce avea de spus pentru ca Issabella ii reteza cuvintele.
  • Nu conteaza tata, vroiam doar sa te anunt ca maine dupa masa voi fi la tine. Iau avionul de 9:00.
  • Ma bucur si sa sti ca toti te asteptam cu nerabdare.
  • Bine, atat avea de zis, ne vedem maine. Si convorbirea de incheia, tatal Issabellei ramanand cu receptorul la ureche... si vazand atitudinea Issabellei atat de matura gandindu-se daca nu cumva gresise crezand ca aceasta e cea mai buna alegere care o facuse in legatura cu ea... insa acum nu mai avea cum sa schimbe ceva ce deja luase amploare
    Soarele ardea iar lumina era mai puternica decat niciodata, insa geamurile ultraviolete ii ferea pe cele doua vedete ale colegiului de ambele. Caracterul puternic al lui Ianis ar fi fost cu usurinta curmat de aceste doua puteri naturale, insa acesta statea drept, infruntandu-le nervos.
  • Lumina asta plus caldura ma va dobora intr-o zi, serios... Nu-s facut pentru asa ceva !
Sergiu zambii ironic.
  • Off Ianis, ma faci sa rad, stim amandoi ca la inceput nu era asa.
  • Da... Acum mult timp in urma, dar acum a inceput sa ma afecteze, pe tine nu ? si fiatinti asupra lui Sergiu o privire fixa si uimita.Incercand sa evite intrebarea Sergiu spuse :
  • Oare cat mai avem de asteptat pana sa ne implinim "misiunea", dupa care sa plecam odata, m-am saturat de toate chestiile astea pamantene...
  • Cred ca destul de putin...
O secunda mai tarziu amandoi incepura sa rada. Dupa alta secunda Ianis cazu pe ganduri, dandu-si seama ca fata pe care o iubise in trecut inca traieste undeva in adancul lui, iar acea iubire pentru ea putea sa invie in orice clipa, nu stia daca vrea asta, dar acel sentiment crestea cu fiecare minut care trecea. Il ranise, si inca in ce masura, dar obsesia lui pentru ea era uriasa, poate il ranise din iubire.
  • Oricum inca ma gandesc la Karnia, sunt sigur ca inca ma asteapta!
  • Oh da... Sigur. Hai Ianis, crezi ca toti nefilimii sunt ca noi ? raspunse Sergiu enervat.
  • Mi-a jurat !
  • Si ? Sunt atatea mai bune chiar decat Karnia, stai doar sa scapam de promisiunea, misiunea asta, ce-o fi...
  • A fost cea mai lunga de pana acum... zise Ianis deja parandu-i-se destul de enervanta toata aceasta poveste misiune de salvare protejare pe care o aveau... nu puteau doar sa-i dea ceva repede de rezolvat... ?
  • Mda... Eh ce mai conteaza !?
  • Nimic. Hai acasa !
  • Nu pot, a ramas sa ma intalnesc cu Brianna, raspunse acesta cu un zambet care ar fi spus “ Pana la urma si ea mi-a cazut in plasa !”
  • Hahaha ! Daca voi vrea sa-mi iau si eu copil sa-l cresc am sa te anunt Sergiu, ii raspunse Ianis razand. Fata aceea pe langa faptul ca se crede foarte importanta, e o copila... si nu s-a cuplat cu tine decat pentru a deveni mai populara decat este deja, trezeste-te odata !
  • Da ? Pai macar eu am pe cineva caruia ii pasa de mine, nu ca tine singur de cand Karnia te-a parasit, ii dadu replica Sergiu nervos.
  • Da da ! Ce sa zici si tu pentru a-ti lua apararea acum. Hai du-te si ai grija de “maimutica” ta, acum Ianis radea sarcastic dar cu o pofta inimaginabila.
  • Nu cumva...
  • Da da da ! Dar doar doua mesaje, iti jur... celelalte erau mult prea siropoase si sti bine ca riscul diabetului meu e foarte mare din cauza ta, n-am vrut sa mai am si o alta problema pe cap acum, zise Ianis razand si aruncandu-i telefonul lui Sergiu care ramasese pe loc uimit de comportamentul prostesc al lui Ianis, dar se obisnuise, macar 70%.
  • Sergiu pleca iar Ianis se opri in loc privindu-l. Daca nu erau scarile rulante poate se ducea si el sa-i salute iubita si pe prietena acesteia, dar nu... nu era pentru el aceste fete,fetite, sau poate doar nu vroia sa ia el asta in calcul. Era gelos ? Nu ! Nu avea timp de prostii ca Sergiu... il preocupa mai mult misiunea care ii fusese data. Asa ca isi continua drumul, avea lucruri mai importante de facut.
  • Asa pleci ? Striga Adriana plangand, dupa Issabella.
    Aceasta se intoarse incet. Avea doua bagaje si o geanta mare pe umeri care ii dadeau dureri insa niciuna ca cea care o avea in suflet. Lasa bagajele jos si o privi lung.
  • Asa cum ? Raspunse aceasta incercand sa para uimita.
  • Fara sa-ti iei la revedere ? Ii zise Adriana indreptandu-se usor spre ea, ajungand in pragul usii.
  • Da ? Pai cum sa-mi iau la revedere de la ceva ce nu exista ?
  • Termina-te Issabella ! Zise aceasta lasand privirea in jos, asumandu-si vinovatia.
  • Nu-ti fie teama sa ma privesti in ochi, macar curajul asta sa-l ai. Bine, vrei sa-mi iau la revedere ? Pai... o sa incep cu o minciuna. La revedere mama , casa , viata de pana acum, si o sa termin cu alta. Ma voi intoarce curand si nu uita ca va voi duce dorul .
    Isi lua bagajele din nou si isi continua drumul, taxiul deja asteptand-o cu portbagajul deschis. Adriana era tot in pragul usii neavand curaj sa zica ceva. Niciodata nu fusese ranita atat de adanc de cateva cuvinte. Lasandu-si bagajele pe mana soferului Issabella se urca in taxi si inchise usa dupa ea fara nicio privire sau regret. Masina porni indepartandu-se usor de tot ceea ce traise pana acum. “ Ce fac ? Unde ma indrept ? Cum o voi lua de la capat ? Cum voi uita tot ce am fost pana acum ? Sunt puternica, stiu ca voi reusi, stiu ca nu o sa ma dau batuta... n-o voi face. Asta mi-e destinul si trebuie sa-l accept, asta mi-e viata si trebuie sa mi-o traiesc, simt cum singuratatea ma acapareaza dar n-o voi lasa niciodata sa castige... o voi tine ascunsa, pentru todeauna. Am murit in clipa cand am inviat ! Si odata cu mine a murit tot ce stiam ca sunt, acum voi fi asa cum nu ma stie nimeni. “ Gandurile Issabellei erau incrucisate, rasucite si intoarse total pe dos, ceea ce ramane din ea era sufletul, ii parea rau, lucrul tradator la ea fiind lacrima, care dupa doua zile de ezitare cazu in sfarsit... Se descarca inainte de a ajunge “acolo”, stia ca trebuia sa dea dovada de putere si maturitate.
    - Salut fratilor !
  • Ianis... Parca plecai ? Zise uimit Sergiu.
  • Pai sa vezi... m-am razgandit, raspunse acesta tragandu-si un scaun la masa celor doi porumbei si al Emmei.
  • Ce faci Ianis... ? Intreba rusinoasa Emma.
    Acesta se intoarse cu un zambet care ar fi zis “Ti se pare tie ca te-a bagat cineva in seama ? “.
  • Bine !
  • Si eu tot bine... continua Emma.
  • Bravo tie !
  • Deci Ianis... de ce te-ai intors ? Intreba deja stresat de comportamentul lui, Sergiu.
  • Pentru ca imi place mall-ul, sti doar, pentru ca ador culoarea scaunelor de aici... Ahh da ! Si pentru ca vroiam sa simt si eu replica aia “ Love is in the air !” pe pielea mea.
  • Ce dulce esti ! Zise Brianna zambind.
  • Nu-i asa, ii prelua si Ianis zambetul pe care insa i-l adresa insa lui Sergiu.
  • Pot sa vorbesc cu tine intre patru ochi ?
  • Normal Sergiu, te-am refuzat eu vreodata ? Stai linistita Brianna, nu te insala, niciodata n-a facut-o... de cand il cunosc eu, si te asigur ca il cunosc de o viata intreaga.
  • Mersi Ian, contez pe tine.
  • Oh ! Ian ! Asta a sunat a “Brianna”.
    Sergiu il trase pe Ianis de mana indepartandu-se cativa pasi de fete.
  • Ce tot vrei ?
  • Ce-am facut ? Zise acesta luandu-si fata de nevinovat. M-am gandit sa ma duc acasa, dupa care m-am razgandit. Sti de ce ? A) pentru ca trebuia sa trec prin soarele de afara care avea sa ma scoata complet din sarite si B) ce faceam acasa ? Si aici am trecut iar prin doua faze A) sa ma duc in lumea de jos si sa incerc sa predau bune maniere [ceva la care sti prea bine ca ma pricep] B) sa ascult toata ziua acea ghicitoare tampita care ne dezvaluie locul unde sa gasim “misiunea”. Apoi... iarasi m-am gandit... de sa stau sa ma chinui toata ziua cand pot veni la voi si sa stau cu voi, sa ma uit cum va “iubiti” cum “muah muah” intelegi ? Mi se pare mult mai amuzant sincer... Tu ce zici ?
  • Zic sa pleci ?
  • Poftim ? Asa te porti cu mine...? se prefacu Ianis a face putin pe victima. Ahh fir-ar... De ce nu pot plange la comanda ? Pffff...
    Dadu sa plece, dupa care se intoarse spre Sergiu...
  • A da ! Uitasem... Nu plec ! Si zambi ironic.
  • Ursulet , m-a sunat tata, a venit tipa aia, cica fiica lui, ma rog sti povestea... trebuie sa ma duc sa o intampinam... zise Brianna indreptandu-se spre Sergiu si incercand sa nimereasca maneca stanga a gecii sale de piele.
  • Ursulet, maimutica ? Ce-i in neregula cu voi fratilor ? Zise mai in soapta Ianis uitandu-se ciudat la cei doi indragostiti.
  • Stiu ! Adauga imediat Brianna cu ochii sclipindu-i parca uimindu-se singura cat ar fi putut fi de inteligenta.Hai cu mine.
  • Nu, zise Sergiu in acelasi timp in care Ianis spuse “Perfect!”
  • Okay... asa ramane. Haideti ! A, apropo Ianis... tu poti sa mergi cu Emma.
  • Eu ? Dar nu-i... insa nu mai apuca sa zica ceva caci Emma venise si-i apucase bratul de parca niciodata nu avea sa-i mai dea drumul.
  • Aaa... iti zic un secret Emma ?
  • Daaaa sigur, raspunse aceasta de parca era o copila care il vazuse pe Fat-Frumos.
  • Pai... eu... am... dar prefera sa nu mai zica nimic, isi dadu capul pe spate si se resemna in fata presiunii Emmei.
  • Ce ? Il intreba Emma vrand sa para interesata cu adevarat de ceea ce vroia el si mai putin de cum arata si cat de mandra era la bratul lui.
  • Nimic... oricum n-ai intelege.
  • Eu inteleg orice....
  • Da, asta e singurul lucru de care am fost cu adevarat sigur in toata viata mea.
    Drumul in masina lui Sergiu un mini cooper cabrio de culoare rosie, paruse un drum interminabil in care Ianis avusese de suportat toate intrebarile tampite ale Emmei, cum ar fi : “iti place scoala?” , “crezi ca vei avea vrodata copii?” , “ce parere ai de echipa Stellei si a lui Mark din The Amazing Race?” , “ai plans la TITANIC ?” si multe altele, si trebuind sa priveasca mana lui Sergiu care se tot plimba prin parul Briannei... atat de copilaros si atat de plictisitor... daca ar fi pus mana pe altundeva macar pentru amuzamentul lui, dar isi dadu seama ca din cei patru el era singurul care gandea normal. Ajunse in sfarsit acasa. Toti o asteptau pe misterioasa Issabella pe care in afara de Mihai, tatal ei, nimeni nu o mai vazuse niciodata. Intrara in casa unde era o masa pregatita cu de toate, mama si fratele ei mai mic Joseph erau imbracati aproximativ la patru ace, tatal ei nerabdator si foarte fericit... ca sa nu mai vorbim de camera pregatita pentru Issabella, era cea mai mare, cea mai luminata... era perfecta.
  • Vine cumva Regina Elisabeta pe aici si nu stiam eu, ii sopti Ianis lui Sergiu.
  • Taci Ianis...
  • Eu ma duc pana la magazin... Simt ca imi scade glicemia de la prea multa iubire si fericire. Anunta-ma daca apare majestatea sa, as fi onorat s-o cunosc, sa vad daca merita osteneala macar... ceea ce si sper.
  • Bine, pleaca odata.
  • Ma anunti da ?
  • Da da !
    Plecand Ianis se indrepta spre cel mai apropiat magazin cand vazu de partea cealalta a strazii un afis mare cu Bryan Adams... poate printre singurii care ii aprecia, cand simtii in umarul stang o intepatura teribila ca si cum s-ar fi izbit de cineva.
  • Heeeeey ! Tu nu sti sa te uiti pe unde mergi , zise o voce nervoasa.
  • Eu ? Raspunse Ianis cu adevarat mirat.
  • Da tu. Mai e altcineva in afara de tine pe aici cu care m-as putea certa ?
  • Da, tu !
  • Sti sa te faci neplacut.
  • Iau asta ca pe un compliment.
  • A da ? Asta te face misogin, ipocrit, needucat si nesuferit.
Ianis ramase fara cuvinte, cand fata se intoarse spre el si mai adauga ceva :
  • Apropo, ia-le tot ca pe complimente, imi place sa fac complimente, imi imbunatatesc starea de spirit.
  • Cine te tot crezi tu ? Stai asa ca nu am inteles... ii zise Ianis uimit de indrazneala ei dar si putin nervos.
  • Uhh, sti ce mult mi-ar placea sa stau de vorba cu un nesuferit, dar crede-ma, sunt altii care asteapta sa stea de vorba cu mine mai mult decat tine, si cred ca discutia cu tine ar fi fost mult mai interesanta... dar... n-am cum.
  • Crezi ca ma poti lasa asa vorbind singur ? Zise acum cu adevarat nervos . Dupa ce intri in mine, cat pe ce sa ma darami, tipi la mine, ma jignesti... si nici macar nu ma bagi in seama cand iti reclam asta. Nu ai avea bun simt daca ai face asta papusico !
  • Serios ? Priveste-ma ! Spuse Issabella zambindu-i ironic si intorcandu-se spre casa tatalui ei, bagajele grele parca stand sa cada, erau asa de grele si ea atat de mica pe langa ele. Totusi gandindu-se cine era idiotul cu, care tocmai se intalnise. Nici macar nu-si ceruse scuze, si ura cu adevarat aroganta lui, cum ii vorbise, superioritatea lui... Ura faptul ca era inalt, subtire, brunet si cu ochii albastri si expresivi... Pentru ca asta cauta ea la un baiat... Luandu-si gandul de la el si indreptandu-l catre ceea ce o astepta, pasi usor spre cararea care ducea spre noua ei casa.
    Pe de alta parte Ianis se gandea cine era ea ! Acea fata indrazneata, slabuta, satena si cu ochii de un verde atat de deschis incat dadeau in galben, erau acei ochi care te infricosau cu adevarat si in care te puteai pierde in cateva secunde. Daca nu era atat de artagoasa probabil i-ar fi cerut numarul de telefon pentru cateva seri de distractie, dar n-are nevoie de inca o problema cum ar fi o pustoaica incapatanata care vrea totul doar pentru ea. Intra in magazin... isi lua o Cola, iesii din magazin si se intrepta spre casa Briannei, oricat de mult incercand, neputandu-si lua gandul de la ea, poate daca nu ar fi uitat sa citeasca in sufletul ei... cine stie ce ar fi descoperit, macar ceva sa-l amuze putin in toata harababura din ziua aceea... prea mult soare, prea multa iubire si prea multa fericire pentru el... Mai avea rost sa se intoarca la castelul reginei “Elisabeta” ? Nea... si isi schimba pasul indreptandu-se spre imensa casa a lui si a lui Sergiu. Avea nevoie de singuratate, liniste si intuneric, avea destul timp sa o cunoasca el pe “Elisabeta”...
    Facu pasul, avand mult curaj si incercand sa-si goleasca mintea de tot. Ceea ce o astepta nu era greu de imaginat. Imbratisari din toate partile, felicitari, saluturi, urari de bine, zambete false impartite peste tot... fericire in aer care nu exista, atata falsitate cum nu simtise niciodata pana atunci... atatea voci care vroiau sa o amuteasca de minciuna... Doamne unde ajunsese .
  • Multumesc, multumesc ! Acum ma pot duce in camera mea ?
    Atitudinea Issabellei uimi pe toata lumea. Ingheta toata atmosfera casei.
  • Da sigur, te conduc, zise Ella, mama vitrega a ei acum.
  • Multumesc... ! Ziua de azi era un record... nici nu mai stia de cate ori trebuise sa spuna “Multumesc” fiecare fiind o mare minciuna. Ceea ce ea avea nevoie era liniste, putin intimitate, putin timp de gandire si putin intuneric pentru a i se odihni privirea... si mintea. Ajunsa in camera arunca bagajele pe podea, trase draperiile inchise la culoare si se arunca in patul mare si moale cu cearsafurile albe. Acum de unde avea sa inceapa ? Stia doar ca maine avea sa se inscrie la noua scoala... Visase intodeauna la ea, iar acum ? Nu avea niciun sentiment, nici placut nici neplacut. Nu era nici fericita nici trista, nici linistita nici nelinistita. Nu era ea ! Tot ceea ce ii trecea prin cap era viata ei, Viviana, Adriana si mai nou acel nesimtit a carui aronganta nu avea limite... Niciodata nu avea de gand sa se indragosteasca de genul acela de baiat, era sigura ca asa fusese si Adriana in tineretea ei. Nu intelegea ce erau cu, comparatiile pe care le facea dar... macar le putea face. Inchise usor ochii si isi imagina un viitor complex pe viitor... ceea ce vroia sa faca si ceea ce trebuia sa faca... doua verbe pe cat de adevarate pe atat de diferite si atat de intoielnice . Dupa care in sfarsit adormi . Jos tensiunea era foarte incarcata.
  • Faimoasa printesa ne-a dat cu flit tuturor, zise Brianna. Sa va vad acum daca mai ciocniti sampanie.
  • Brianna ! Striga Ella.
  • Stai linistita. Eu plec. Ne vedem diseara !
    Isi lua prietenii si pleca . Joseph urca in camera lui, iar Ella il imbratisa pe Mihai cerandu-si scuze, poate nu ii iesi rolul de mama perfecta in prima zi a lui Issabella acolo, insa acesta o consola, spunadu-i ca totul va fi bine.
    - Intunericul iti face bine Ianis ?
    Tresarind Ianis se intoarse cu totul intr-o fractiune de secunda. Era vechiul lui prieten si cel pe care il ura de moarte. Trebuia sa-si fi dat seama ca era el, pentru ca era singurul care mai putea trezi un moment de nesiguranta pentru Ianis.
  • Sebastian ?!
  • Oh, si eu care credeam ca am mai imbatranit.
  • Bine-ai venit! Daca vrei neaparat sa imbatranesti stai pe aici o vreme, viata pamantenilor iti va da atata bataie de cap incat iti vor iesi fire albe. Ti-o spun din experienta.
    Dupa care se intoarse inapoi pe fotoliul pe care zacea in intuneric . Sebastian isi stranse aripile si se aseza pe fotoliul alaturat zicand:
  • Si zici ca mai ai ceva tarie ?
  • Ha ha !
  • Hai Ianis, nu ti-a fost dor de vechiul tau prieten ?
  • Care mi-a furat iubita ? Zise acesta sorbond dintr-un pahar de vin rosu. Da cum sa nu, as fi putut sa umplu universul cu dorul meu, nu iti poti imagina.
  • La fel de dulce ai ramas.
  • O iau si p-asta ca pe un compliment. Nu stiu ce au avut toti azi de mi-au facut atatea complimente.
  • Buna seara ! Era Sergiu, intrand pe usa principala, parand foarte obosit si fara niciun chef de viata, Brianna era atat de energica incat sorbea pana si ultima picatura de adrenalina din el.
  • Mda... a aparut si indragostitul ! Zise plictisit Ianis.
    Sebastian se intoarse si il imbratisa frateste pe Sergiu.
  • Cand ai venit Sebastian ?
  • Acum cinci minute, tocmai ce-i ascultam lamentatia prietenului nostru...
  • Obisnuieste-te ! Zise zambind Sergiu.
  • Baieti, va puteti macar preface ca sunt aici... nu de alta dar am o durere de cap infernala. Nu am mai avut-o asa de cand am cazut pe pamant.
  • Faimosul inger cazut pe pamant ! Spuse razand Sebastian si uitandu-se la Sergiu de parca ar fi revenit la vechile obiceiuri.
  • Faimos, dulce, nesuferit, misogin, nesimtit, ipocrit, needucat. Ma simt coplesit, voi chiar vreti sa ma faceti sa rosesc, raspunse acesta pe un ton ironic si cu un zambet plin de aroganta, ceea ce stia el mai bine sa faca si cum sa fie, baiatul fara sentimente, prefacut, care undeva inauntru ceva il macina.
      Ziua sau ceea ce mai ramasese din ea trecu extrem de repede pentru Issabella. Acum eram in 8 ianuarie, azi era ziua cea mare, trebuia sa se inscrie la noua ei scoala. Ora 07:00, soarele isi facuse aparitia acum doua ore aproximativ. Se ridica din pat incercand sa deschida ochii. Nu intelegea de ce ii era asa de greu sa se integreze acolo. Viata parea simpla, casa era mare, camera perfecta, colegiul perfect, familia perfecta... si da, un trecut groaznic. Poate asta o tragea inapoi. Facandu-si curaj se ridica din pat, trase draperiile si deschise fereastra. Se bucura pentru cateva clipe de aerul curat, apoi isi lua un prosop din dulap si intra in baie, pentru un dus rapid.
      Mihai era jos cu Ella, Joseph tocmai ce cobora scarile iar Brianna plecase deja la scoala.
    • Neata mama !
    • Neata Joseph. Uite-ti banii pentru pranz.
    • Mersi. Tata... diseara avem o sedinta cu tatii elevilor.
    • La cat? Intreba Mihai serios. Se vedea ca nu-i putea sta gandul decat la Issabella si cum avea sa o faca sa se simta bine la ei, in noua familie.
    • La 18:00. Dar daca nu poti o sa gasesc o scuza... iar Joseph isi atinti ochii spre podea.
    • Nu promit, dar voi incerca. Acum fugi, vei intarzia la ore.
      Dupa 20 de minute, Issabella isi facu aparitia. Imbracata sport, simpla si zambareata o saluta pe Ella si ii ceru tatalui ei sa o insoteasca pentru inscriere. Acesta o conduse pana la scoala, intre ei schimbandu-se doar cateva replici simple cum ar fi : “Ce ai facut ieri?” - “Am dormit!” ; “Esti odihnita?” - “Cat de cat!”, si asa mai departe. In mai putin de cinci minute ajunsera la scoala. Era imensa, plina de elevi, plina de noutati si curiozitati, plina de neprevazut dar mai ales plina de oameni neplacuti ei. Se vedea aroganta pe fata tuturor... plictiseala si superficialitatea. Incercarea esuata de a fi ceea ce nu sunt. Drumul pana la directiunea scolii paru mai lung decat oricare altul, sau aproximativ, toti elevii atintindu-si privirea spre ea, fiind in centrul atentiei, cum sa nu te simti jenant in situatia ei. Demersurile au fost facute imediat, iar ea repartizata in clasa a XI-a D.
    • O sa va placa aici domnisoara Benfil, va asigur, zise o voce groasa a unui director exigent dupa imaginea care o dadea, in biroul sau plin cu dosare si mai mare decat orice birou de director pe care il vazuse pana atunci.
    • Sper domnule Smith.
    • Va puteti duce la ore. Nu cred ca va permiteti sa pierdeti vreuna. Sunt extrem de importante.
    • Da...sigur. Isi lua rucsacul si iesi pe usa condusa de secretara directorului, o femeie in varsta, cu o pereche de ochelari mari si rotunzi. Parul alb si ondulat, mica de statura si slabuta. Insa o scotea in evidenta seriozitatea acesteia. Se reflecta in fiecare cuvant, fiecare miscare si chiar prin aparitia acesteia, cum se imbraca, machia sau coafa. Aratandu-i o clasa in partea stanga a holului imens care detinea de o parte si de alta dulapurile tututor elevilor. Puteai observa pe ele numere de la 1 la 1000 si ceva... insa atentia ei nu se indrepta spre asta.
    • Exact aici veti studia de acum in colo domnisoara Benfil.
    • Spuneti-mi Issabella va rog.
    • Prefer doamnisoara Benfil, apoi doamna Sunny ii deschise usa salii si o invita inauntru dupa care se intoarse si pleca.
      In sala se preda Limba Engleza, din cate observa ea. Profesoara o invita sa se prezinte. Poate ca ar fi vrut sa refuze si doar sa intre la ore, insa privirea hipnotizanta a profei o impiedica sa faca asta. Parul scurt, cret si roscat ii dadeau o alura comica. Ochii mari si negri una infricosatoare iar aspectul fizic una serioasa.
    • Pai, ce-as putea spune despre mine ? Ma numesc Issabella Benfil, am 17 ani deocamdata. Aspectul il vedeti si voi iar caracterul il veti cunoaste pe parcurs cu siguranta.
      Toata lumea asculta curioasa, insa atat fusese discursul. Se uita la profesoara dandu-i de inteles ca nu mai are nimic de adaugat si zambindu-i delicat. Profesoara parca desteptandu-se dintr-o mica atipire ii ura bun venit, si o invita sa ia loc langa Lilia, o tanara foarte timida. Chiar daca era inalta si frumoasa, pentru ca ochii ii erau de o culoarea ca a zmaraldului iar parul ii cadea in valuri pe spate, se vedea imediat retinerea pe care aceasta o avea. Ochii in pamant, cuvinte spuse in soapta si gesturi rapide. Asezandu-se langa ea, Issabella incerca sa inceapa o conversatie.
    • Hey ! Se pare ca suntem colege de acum!
    • Da !
    • Da... ar trebui sa facem cunostinta cum se cuvine nu ?
    • Da...
    • Ahh... Issabella.
    • Lilia, incantata.
    • Poti sa te si uiti la mine, scoate-ti ochii din pamant. Ochii ei se ridicara cu frica si se indreptara spre Issabella.
    • Nu vorbesc prea mult, nu-mi place sa ma bag in seama.
    • De ce ?
    • Nu stiu, mai bine am fi atente la ora, nu vrem sa pierdem ceva important.
    • Ahh ! Da sigur, cum sa nu !
      Imediat Issabella incepu sa-si deschida caietul si sa scrie ceea ce deja era scris pe tabla. Ochii ei se indrepta pe rand spre toti din clasa, niciunul cunoscut, mii de fete noi, mii de persoane noi, probabil cativa prieteni. Lilia cu siguranta nu avea ceva nou pentru ea, poate doar s-o ajute sa iasa din starea in care se afla, Brianna in niciun caz, era exact imaginea conceptiei absolute despre un caracter tampit al unei fete care putea mai mult, Emma parea marioneta din mainile Briannei, Ella prea slaba spiritual, tatal ei mult prea perfectionist iar Joseph doar un copil. Revenise la ceea ce-i dadea de gandit de ceva vreme, de unde sa inceapa, unde sa se indrepte ? Parea sa nu afle raspunsul prea curand la intrebare.
        O privea, semana atat de mult cu mama ei. Aflase de la ea cand se intorsese de la scoala ca fusese o zi ca oricare alta, fara sa-i dea prea multe batai de cap. Poate o vazuse si putin multumita, parca schimbata cu un zambet macar pe jumatate adevarat. Statea in prag si o privea dormind, era usa deschisa, poate ea o uitase asa sau o lasase intentionat. Parea atat de sensibila, atat de inocenta... “Daca ar sti cate lucruri se ascund in spatele meu, prin asta si in spatele ei, prin cate am trecut pentru ea, insa probabil nu va afla niciodata, poate nu se va ajunge acolo, nici acum nici mai tarziu nici niciodata !” . Gandurile lui era mai adanci decat oceanul, nu puteai patrunde in ele, iar daca patrundeai nu-i puteai impartasi nici pe jumatate durerea. Era fiica lui, crescuse, departe de tot ce se intamplase, de locurile in care se intamplase, de viata pe care el o dusese in trecut. Fusese mai bine pentru ea sa creasca langa Adriana, ferita de pericole si neprevazut. Se duse langa ea si o inveli cu o patura subire, inchise fereastra, o mai privi putin dupa care se retrase inchizand usa dupa el. Avea sa-i faca o surpiza, cat de curand.
      • Issa, Issa !
        Issabella se trezi. Era Joseph chemand-o la masa. La cat de adormita era intelesese doar “Hai jos, te cheama tata la masa, a spus ca ai dormit prea mult si ca are o supriza pentru tine, ca faci 18 ani!” daca mai spusese ceva printre aceste cuvinte cu siguranta nu le-a auzit ca sa nu mai zicem de inteles. Nu era timpul sa-i refuze, nu acum, isi promisese ei insusi ca va incerca sa invete cum sa traiasca impreuna cu ei si asta avea de gand sa faca. Cobora la masa. Toti erau asezati, tatal ei in capatul mesei, Ella langa el, Brianna si Joseph amandoi pe partea stanga iar ea avea pregatita portia pe partea dreapta, langa Ella.
      • Imi pare rau daca am intarziat ! Zise aceasta fara insa a parea ca-i pasa.
      • Nu-i nicio problema Issa, nu te-am asteptat mult.
      • Multumesc Ella.
      • De fapt te-am asteptat circa 20 de minute Issa, pun pariu ca deja ti s-a racit mancarea, insa nu numai a ta, si a noastra, pentru ca esti atat de pretioasa in casa asta incat niciunul nu am avut voie sa mancam fara tine.
        Era cert faptul ca ceea ce tocmai comentase Brianna nu era deloc in favoarea Issabellei. Exagera ? Nu... Brianna nu avea sa stie cum se simtea ea, iar ea nu avea de gand sa-i dea de inteles asta, prefera doar sa se retraga, sa-i lase in pace, sa traiasca asa cum stiau ei mai bine.
      • Imi pare rau Brianna, ii raspunse aceasta cu aceasi expresie falsa.
      • Al doilea “imi pare rau” nesincer. Dar sti ce ? Nici daca ar fi fost sincer nu mi-ar fi pasat.
      • Am inteles, pai atunci mai bine m-as retrage in camera mea.
        Se ridica de pe scaun si pleca sus, de unde tocmai coborase cu cinci minute in urma. In urma ei urca si Mihai cu un pachet mare in brate. Batu la usa, si incerca sa deschida usa, dupa mai multe incercari reusi. Intrand in camera observa ca era goala. Ii rosti numele Issei de cateva ori, insa niciun raspuns. Lasa cadoul pe pat si iesi, stiind ca avea sa il gaseasca ea cand se va intoarce.
        Unde era Issabella ? Era in drum spre colegiu, vroia sa-si limpezeasca mintea. Era aproape ora 8, deja se intuneca insa cui avea sa-i pese ? Probabil cele mai frumoase imagini ale liceului erau cele in care razele soarelui coborau incet pana la a fi total acoperit de colegiu. Poate acum se putea bucura de el cu adevarat, cand era gol, cand era simplu, cand era doar “el”. Ajungand in spatele colegiului observa o silueta stand rezemata de batranul copac, era imens, urias si superb. Se apropie usor... insa intunericul nu-i dadea voie sa-si dea seama cine putea fi. Deodata silueta se ridica si se urca in copac. Atunci grabi pasul si intr-un final ajungand la copac observa ca nu era nimeni acolo... Absolut nimeni. Un tunet reusi sa o sperie intr-atat incat un tigat ii reflecta frica, se intoarse, mai privi de doua ori imprejurimile si o lua la fuga spre casa. Acum drumul i se paru de trei ori mai lung, fugea tot privind in urma cu senzatia ca ceva sau cineva o urmarea. Intr-un sfarsit ajunse acasa. Urca repede in camera ei, tranti usa incercand sa o inchida repede, se uita imprejur si aprinse luminile. Ce era cu sentimentul care il avea...? Apoi ochii i se indreptara spre pachetul lasat pe pat. Se apropie usor “ Ce naiba e? Cum a ajuns aici ? Sa fie de la tata dupa toata faza de la masa ? Bomba ? “ aici se opri. “Nu... n-are cum ! Ehh exista decat o cale de a afla !” . Se apropie din ce in ce mai mult, pasii muti si cu frica incercand doar sa se abtina, daca ar fi putut ar fi tipat cat de tare, poate asa ar fi scos totul din ea dar nu, si avea de gand sa se intoarca acolo, avea de gand sa afle ce o infricosase atat. Deschise pachetul inauntru dand de un aparat de fotografiat Nikon dintre cele mai bune, unul profesional asa cum visase dintodeauna sa aiba. Era perfect, frumos. Il tinea in mana si ii venea sa fotografieze fiecare parte a camerei.
      • Ma bucur enorm ca iti place !
      • Da tata, imi place. Nu stiu cum de ai considerat ca l-as merita dupa lucrurile care le-am facut de cand am ajuns aici dar... e frumos!
      • Am vorbit cu Adriana si mi-a spus ca pe celalalt l-ai uitat acolo.
      • Nu l-am uitat, l-am lasat. Imi fusese daruit de ea si am preferat doar sa-l las.
      • Inteleg...Scuze daca am dat buzna... se pare ca la cat de entuziasmata erai nici nu ai observat cand am intrat.
      • Da, probabil ! Apropo... daca tot esti aici, stiu ca iti imaginezi ca a venit timpul sa-ti pun “intrebarea”.
      • Care ar fi ?
      • Cine e mama mea? Issabella lasa aparatul pe pat, isi dadu geaca subtire jos de pe ea si se apropie usor de tatal ei.
      • Mama ta?
      • Da... mama mea! Presupun ca am si eu una, nu ?
      • Da... dar e moarta !
      • Moarta ? Cand a murit ? Unde ? Cum o chema ? Povesteste-mi despre ea, seman cu ea ? Orice, te rog !
      • Nu sunt multe de spus. Era frumoasa, se numea Carolina, Caro ii spuneam eu. Semeni cu ea, esti satena, ai ochii ei, mereu i-am admirat culoarea, galbenul acela in lumina si verdele caprui in intuneric. Pana si privirea i-ai mostenit-o, curajul, ambitia dar si bunatatea. Si mai presus de toate adora sa fotografieze... nu conta ce, totul. Petrecea ore in sir in padurea din spatele parcului si fotografia. Cand ii priveai fotografiile developate, vedeai parca lumea prin alti ochi, prin ochii ei. Vedeai totul asa cum nu parea in realitate. Asa cum vad in fotografiile tale.
        Issabella zambea, acum stia de unde venea si de ce niciodata nu semanase cu Adriana. Putea vedea in ochii tatalui ei ca inca o iubea. Se uita la ea ca si cum ar fi vazut-o pe mama ei. Acum parca simtea ca era bine ca venise aici, se simtea iubita si se simtea in preajma unor oameni care erau la fel ca ea, din aceasi lume.
      • Si cum a murit tata ?
      • Intr-un accident...
      • Ce fel de accident ?
      • Accident. Nu am ce altceva sa-ti mai spun, accident de avion.
      • Poti sa mi-o arati ? Sa-mi arati fotografi de ale ei ?
      • Da... o sa caut si-ti voi arata, maine !
      • Multumesc... spuse aceasta imbratisandu-l.
      • Nu ai pentru ce, acum bucura-te in continuarea de aparatul ala. Stiu cat conteaza pentru tine!
      • Asa voi face.
        Mihai iesi din camera. Foarte energica de parca conversatia cu tatal ei si lucrurile care i le spusese o adusesera din nou la viata, aceasta incepu sa-si aranjeze in sfarsit lucrurile personale peste tot prin camera. Fotografi de-ale ei lipindu-le pe peretele deasupra patului, fotografii facute de ea pe langa oglinda... punandu-si lucrurile la punct asa cum vroia sa le vada. Camera asta parca era facuta pentru ea. Acum isi dadea seama ca pe masura ce aranja lucrurile acestea se potriveau mai bine ca oriunde. In timp ce-si aranja lucrurile se auzi o usa trantindu-se, apoi o auzi pe Ella strigand dupa Brianna.
      • Am zis sa deschizi acum, nu ma face sa spun asta si a doua oara Brianna.
      • Am zis nu si lasa-ma in pace.
      • Ma duc sa caut dublura cheii tale si voi intra, fie ca vrei, fie ca nu!
      • Hai incearca!
      • Ce se intampla, interveni Issabella.
      • Nimic Issa, du-te inapoi in camera ta, e doar Brianna si crizele ei de fata “educata”. Imi pare rau pentru situatia asta.
      • Hey, daca este sa fim o familie trebuie sa va cunosc asa cum sunteti. Lasa-ma pe mine sa incerc sa vorbesc cu ea.
      • Nu ai sanse.
      • Ba da, da-mi dublura cheii si voi incerca.
      • Bine, asteapta-ma aici s-o caut.
        Ella se intoarse, Issabella era inca acolo asteptand-o pe treptele scarilor. Dandu-i cheia aceasta intra usor... nu era nimeni in camera. Camera mare, patul exact pe mijloc. Multe postere cu vedetele cele mai cunoscute cum ar fi : Rihanna, Beyonce, Pink, Avril Lavigne.
      • Brianna ? Striga aceasta usor de trei ori.
      • Pleaca ! Asta-mi mai lipsea, sa te trimita pe tine .
      • Nu m-a trimis nimeni, am venit eu.
      • Bun, asa cum ai venit poti sa si pleci.
        Vocea venea de pe balconul camerei. Usile care duceau intr-acolo erau deschise, iar vantul invartea perdeaua dupa bunul plac. Issabella se duse dupa Brianna. Aceasta statea in balansoar, trista, i se putea citi tristetea de la mare departare.
      • E frig... hai in camera!
      • Am zis nu Issabella. Ce parte n-ai inteles ?
        Insa era tot trista. Vroia sa para rea, si nepasatoare dar ii pasa. Issabella se duse in camera si lua 2 paturi din dulapul Briannei, apoi se intoarse langa ea.
      • Pot sa stau si eu ?
      • Tocmai ce ti-am zis ca nu ! Raspunse Brianna intorcandu-i un zambet ironic.
      • Okay ! Spuse Issabella asezandu-se langa ea.
      • Ce faci ? N-auzi sa pleci ?
      • De ce as pleca ? Tu stai in frig, plangi chiar... singura si eu sa plec?
      • Da, simplu si usor, hai cara-te !
        Oricat de mult incerca Brianna s-o faca sa plece, s-o ignore, Issabella era tot acolo. Nu vroia sa plece. Ii punea patura pe ea, Brianna o dadea la o parte, asta repetandu-se de cateva ori. Apoi renuntand la a mai incerca, Issabella o intreba.
      • De ce esti trista ?
      • Ce te face sa crezi ca ti-as raspunde ?
      • Pentru ca ai nevoie sa vorbesti cu cineva.
      • Poate, dar persoana acea cu siguranta nu esti tu.
      • Sti... poate ma urasti, si nu te condamn pentru asta... Am aparut aici ca o intrusa. In viata ta, a fratelui tau, a familiei tale, dar nu a fost ideea mea. Si eu mi-am lasat o viata in urma de unde vin, mi-am lasat “mama”, cea mai buna prietena, scoala, visele mele.
      • Pai razgandeste-te si du-te inapoi.
      • Nu pot !
      • Ba da, poti ! Cat de cinica esti. Vii si imi spui mie cat de rau iti pare, dar nu te poti intoarce inapoi. Ha!
      • Crezi ca nu doare ? Cum ar fi Brianna sa te trezesti ca mama ta iti spune ca de fapt nu e mama ta, asta fara niciun regret. Sa-ti spuna ca te-a crescut doar ca sa faca un rau, sa trebuiasca sa pleci intr-o cu totul alta viata, alta tara, alta familie, cu tatal meu, dar pe care nu l-am vazut decat de cinci ori in 18 ani, sa inveti in alta scoala, cu alti colegi, sa nu iti gasesti rostul. Sti ce ? Las-o balta. Nu mai conteaza, nu vreau sa iti spun mai multe ca dupa sa spui ca ma plang tie.
        Issabella se ridica si pleca lasand paturile langa Brianna. Se intoarse in camera ei, nelasand nicio lacrima sa-i cada. Avand curajul sa infrunte inca o data ceea ce avea de infruntat. Se duse langa fotografiile care tocmai ce le pusese prin camera cand o voce din spatele ei ii spuse:
      • M-a parasit. Il iubeam, il iubesc, aveam incredere in el. Iar vocea se subtia pana cand dadu in planset.
Issabella se intoarse spre ea si o imbratisa spunandu-i ca totul va fi bine.
  • Bine ? Cum bine ? Nu stiu de unde sa incep fara el, unde sa ma duc !
  • Esti inca tanara, iar daca el te-a parasit inseamna ca nu te merita.
  • Dar il vreau Iss, il vreau.
  • O sa rezolvam si asta da ? Acum hai in bucatarie sa facem ceva distractiv, bine ?
    Brianna isi sterse lacrimile, si ii zambi Issabellei in semn de afirmatie a ceea ce ea tocmai ii propusese. Ajunse in bucatarie fetele se gandira ca ar fi ceva frumos sa faca clatite. Iar ceea ce faceau era cu adevarat distractiv, pentru ca reuseau sa formeze o relatie de prietenie intre ele. Poate de la bataia cu faina, sau ouale cazute pe jos pentru ca nu fusesera sparte corect. Rasetele in hohote ale fetelor cu siguranta le auzi si Ella, bucurandu-se cu adevarat vazandu-le ca in sfarsit se inteleg bine.
  • Ce-a patit domnul porumbel ? I se adresa Ianis lui Sergiu.
  • Bea !
  • Si asta pentru ca ? Continua acesta luandu-si un pahar cu coniac si asezandu-se in fata semineului pe fotoliul alaturat celui a lui Sergiu.
  • Si pe tine de ce te-ar interesa Ianis ?
  • Pai nu ma intereseaza, dar daca mi-ai povesti probabil m-ar interesa.
  • Nu cred.
  • Hai ursulet, nu lasa sa ma roada invidia. Sti ca atunci cand ma roade fac lucruri rele.
  • Ca sa-ti dau ceva de inteles, nu mai exista “ursulet” sau “porumbel” sau “maimutica”.
  • Nu-mi spune ca in sfarsit ti-a bagat Dumnezeu mintile in cap si te-ai despartit de pustoaica aia !?
  • Bucura-te !
    Apoi Sergiu se ridica si pleca, lasandu-l pe Ianis singur in fata semineului. Acesta probabil se simtea vinovat, dar prefera sa fie el cel realist si sa-l lasa pe Sergiu sa viseze, macar va fi acolo pentru el cand se va trezi la realitate. Nu-i placea sa fie chiar asa de insensibil mai ales cu ?Sergiu, dar nu-l putea incuraja cu ceva ce nu avea solutie.
  • Frumos ! Il aplauda Sebastian. Foarte frumos ! Sti ceva Ianis ? Daca el are sentimente nu inseamna ca trebuie sa i le distrugi tu, nu vrem sa ajunga ca tine.
  • Taci ! Nici nu sti despre ce vorbesti !
  • Ca tu sti ! Stai acolo atintit asupra semineului, sorbind dintr-un pahar cu bautura tot timpul, imbracandu-te numai in negru, neavand curaj sa-ti vezi familia... Sti tu ? Nu cred !
    Ianis se intoarse infingand mana in gatul lui Sebastian si lipindu-l de perete intr-o secunda.
  • Ce e Ianis, acum vrei sa-mi demonstrezi ca esti si puternic ? Ii zise acesta razand, si desfacandu-i degetele din gatul lui unul cate unul. Ei bine nu esti. Si nu te mai lua de mine pentru ca risti sa te arzi, iar cat despre Sergiu, nu-i mai baga prostii in cap, pentru ca s-ar putea sa regreti !
  • Nimic nu ma mai poate face sa regret ceva din ceea ce sunt azi. Ti-am mai spus-o acum mai bine de 40 de ani... si ar trebui sa retii asta.
    Privirile lor se zbateau din rasputeri a-si sustine puterea unde cu siguranta Ianis era invingator. Ochii lui albastri, puteai spune ca se reflecta acel cer senin dintr-o zi de vara calduroasa, acea apa cristalina de la malul unei insule pustii, acel albastru care te hipnotiza. Erau incredibili in contrast cu negrul deschis al parului, era acela pe care il visau toate fetele, chiar daca nu recunosteau intodeauna, el era baiatul rau si fermecator din vise.
  • Si mai tine minte Sebastian, nu tu ai stat cu el, nu tu il cunosti de-o viata, nu tu ai riscat cu el si ai coborat doar pentru o afurisita de fata.
  • Da ? Pe care mai tarziu sa i-o furi tu ?
  • Karnia a ales. Poate eu n-am fost alegerea buna, pe moment, dar apoi s-a razgandit, sti prea bine, asa ca ia-ti catrafusele si pleaca, nu am de gand sa mai locuiesc cu inca un melancolic si filozof, imi ajunge unu.
  • Ma faci sa rad Ianis.
    Zambind Ianis ii sopteste ca nu asta ii fusese intentia, se departa de el si iesi afara sa se plimbe. Sebastian ramase nervos, deoarece stia ca exista un lucru la care nu avea sa-l depaseasca niciodata pe Ianis, oricat de mult ar fi vrut. Trecutul ii urmarea pe amandoi. Karnia se jucase cu toti trei, intai Sergiu, apoi Ianis, al treilea fiind el, insa singurul la care tinuse cu adevarat era Ianis. Stia prea bine cum o atrageau ochii lui, cum ii sorbea cuvintele, dar mai ales stia ca si el o iubise, prima si singura fata caruia i se daruise. S-au iubit... o zi, dupa care Karnia il parasise, nimeni nu intelesese de ce.
    Tunetele erau din ce in ce mai puternice si mai dese. Afara vremea era oribila, noapte, ceata, frig, ploaie, tunete, fulgere, ca o noapte din cele mai groaznice filme de groaza. Ianis adora sa zboare pe sub nori, adora sa simta raceala apasata a noptii. Nu mai simtise o picatura de apa de ani buni, aproape ca ii uitase umezeala, nu mai simtise mirosul florilor si durerea, niciun sentiment frumos de cand ea il parasise, de cand pentru ea lasase totul. Nu putea nici macar sa planga, poate asa ar fi putut sa se mai descarce. Zbura... aripile lui negre transformandu-l intr-un demon al noptii, un demon in adevaratul sens al cuvantului, pe care nimeni nu incerca sa-l cunoasca, sau mai bine spus nu avea cum.
    Issabella se intoarse in camera. Brianna statea in pat, adormise deja de doua ore aproape. Nu isi putea imagina cum e sa iubesti cu intensitatea cu care ea o facea. Lacrimile ei erau mai mult decat reale, te intepau, te faceau sa te doara pe tine, te intristau si te patrundeau intru totul. Se apropie de ea vrand sa o inveleasca, atunci cand isi dadu seama ca era alba. Sperietura o cuprinsese, ochii i se marira indeajuns de mult pentru a descrie o frica incredibila. Nu vroia sa creada ca avea ceva, ca patise ceva. Incercand din rasputeri sa o trezeasca, deja panica se instala. Speriata, panicata, Issabella nu stia incotro s-o ia. Normal ca se gandise sa se duca dupa Ella, dar din ceea ce ii povestise Brianna, aceasta niciodata nu fusese o mama buna, doar superficiala. Dupa insistentele interminabile parca ale “unei asistente care nu avea habar de ceea ce facea”, Brianna deschise ochii, era transpirata, avea frisoane, avea febra, era ca si cum ar fi fost pe moarte, insa cu ultim glas ii sopti Issabellei:
  • El, Sergiu, el !
    Abia daca intelesese ceea ce Brianna incerca sa zica.
  • Sergiu ? Spune-mi! Sergiu ? Il chem ?
    Brinna aproba din cap, usor si incet.
  • Unde ? Unde il gasesc ?
    Acum tanara arata spre fereasta. Issabella fugi spre fereastra, unde avea imaginea perfecta a unei case imense, o casa care din cate citise ea, inainte fusese spital. Acum 200 de ani, pe cand stra-strabunica ei traise aici. Nici nu mai stia de unde cunostea atat, sau cand citise, nu mai era sigura nici ca citise. Se intoarse La Brianna.
  • Ma duc ! Il chem aici. Sa nu iesi, sa nu faci nimic din ce ar putea provoca zgomote. Ramai aici, ma intorc cat de repede pot.
    Issabella isi lua doar o haina subtire pe ea si iesi indata pe usa. Brianna ramasese in pat, simtindu-se vinovata. Stia ca ceea ce se intampla era doar din vina ei, dar trebuia sa afle cine e Issabella, si daca era cine credea ea ca e, atunci avea de munca. Deschise larg ochii, se sterse de transpiratia care cu greu o cauzase, isi relua culoarea pielii, si se ridica in picioare ducandu-se spre fereastra si privind in gol spre casa unde se indrepta acum Issabella.
    Nu putea sa dea inapoi, nu se putea intoarce, nici vantul nici ploaia nu avea sa o dea inapoi. Haina care o luase pe ea acum si-o pusese deasupra capului, incercad sa se mai adaposteasca. Era deja la jumatatea drumului, alerga de 10 minute, simtea ca nu mai poate, insa imaginea Briannei o ajuta sa continue. Dupa cum se purtase cu ea, de ce era ea cea care intodeauna ii ajuta pe toti. Nu ii parea rau insa simtea ca ceva nu-i in regula si ca ceea ce facea nu era bine. Ploaia ii batea din fata, tunetele erau atat de puternice si atat de lungi, fulgerele erau cele care ii mai luminau calea. Strazile erau pusti. Cine se mai putea gandi sa iasa afara pe vremea asta. Ii reveni sentimentul acela de urmarire, acum simtea ca trebuie sa fie de doua ori mai atenta, la fiecare trei-patru pasi privea in imprejurimi. Simtea ca cineva o privea, simtea ca ceva o urmareste, simtea ca nu e singura. Tot drumul fusese la fel, intr-un final ajunsa la Sergiu batu in usa nerealizand cat de puternic o facuse. Cum neputinta se transforma in putere, si parca pumnul ii era topor, o facea inconstient si involuntar. Doua cuvinte auzi din spatele ei “Cine esti?” si se intoarse tremurand in directia din care veneau. Nu-l recunoscuse, nici pe el dar nici vocea lui. Se intoase si lesina, Ianis prinzand-o in brate.
  • Ahh frate, asta imi mai lipsea!
Intrand in casa cu ea in brate, acesta in striga pe Sergiu. Acesta veni imediat, intampinad de reprosurile lui Ianis.
  • Spune-mi ca nu-i opera ta ! Spune-mi ca nu am bagat in casa pe cineva pe cale sa moara. Sti ce-i afara ? E potop. N-o vad pe tipa asta sa mai o duca mult, are febra, este... pregatita.
  • Pregatita pentru ce Ianis ? Zise acesta cautand cateva prosoape pentru comprese.
    Issabella era intinsa pe canapeaua din sufrageria lor. Era neajutorata in casa a trei demoni.
  • Pentru a muri Sergiu ! Oare pentru ce ? Doar n-o trimitem la disco acum !
  • Daca ai de gand sa-mi stai pe cap acum cu replicile tale “haioase”, sa sti ca nu-i un moment bun. Si nu te mai plimba de colo colo, ma agiti mai mult decat sunt deja.
  • Lasa-ma s-o omor. S-ar termina repede.
    In urmatoarea clipa Issabella se trezi ca si cum tocmai i se terminase cel mai mare cosmar. Cei doi demoni ramasera inmarmuriti.
  • Tu iti bati joc de mine... zise Ianis nevenindu-i sa creada. Tu chiar iti bati joc de mine ? Domnisoara erai aproape moarta.
  • Nu nu nu, nu eu. Brianna !
  • Ba nu, tu !
    Ianis se apropia de ea ca si cum se apropia de o fantoma. Nu ii era frica dar nu-si putea imagina ce se intamplase. Nu era loc de gandire ca tipa ar fi fost demon, sau sa aiba vreo putere supranaturala, cum sa invie asa ? Ii placea sa le stie pe toate.
  • Nu eu ! Sergiu... te rog du-te la ea, te cheama.
  • Pe mine ? Dar am vorbit cu ea acum 5 minute la telefon.
  • Brianna ?
  • Da !
  • Ha ha ha ! Deci tu esti Elisabeta.
  • Cine sunt ?
  • Nu conteaza, explica-mi cum tocmai ai inviat.
  • Esti nebun ? Cine a inviat ?
  • Tu ! Tu esti cea care tocmai a inviat, deci tu esti cea nebuna, nu eu !
    Issabella nu intelegea ce se intampla. Nu isi mai amintea nimic de cand se intoarse sa vada a cui era vocea. Nici macar nu recunoscuse persoana. Nu isi aminti nici cum ajunsese in casa, dar parea sa fi trecut ani de cand lesinase. Uimita si cu lacrimi in ochi acesta se uita la Sergiu.
  • Ce mi s-a intamplat !?
  • Neataaa ! Perfect, acum suntem trei in ceata nu doar doi. Si se pare ca tu esti mai rau decat noi.
  • Taci Ianis. Hai sa te ducem acasa Issa. Te conduc eu !
  • Merg si eu, adauga Ianis luandu-si haina. Nu de alta dar nu as putea pierde nimic din acest episod “Supernatural”.
    Sergiu o ajuta pe Issabella sa se ridice insa parea ca aceasta nu avea nevoie de ajutor. Parul cret si ochii verzi a lui Sergiu ii aminti fetei de cum il descria Brianna. Cum ii adora onduleurile si culoarea ochilor, verdele acela aprins. Era parca opusul lui Ianis. Era saten cu ochii verzi, si o alura de om bun, vedea sentimente in ochii lui, vedea gesturi umane si cuvinte gandite, poate vedea si putina ingrijorare, ceea ce in niciun caz nu vedea in colegul lui de “camera”. Cand se pregatea sa deschida usa, aceasta se deschise singura de partea cealalta fiind Sebastian.
  • Salut tuturor si... buna tie !
    Se pare ca nu erau doar doi baieti, asa cum ii credea ea, atragatori, acum aparuse si al treilea. Intodeauna se preocupase de felul cum arata, si primul lucru care i-ar fi intrebat acum 1 luna ar fi fost “Arat bine ?”, insa acum nu mai era asa. Ce o schimbase ? Cert era ca trebuia sa-si alunge gandurile astea, si multe altele care ii impaienjenau mintea complet.
  • Brianna Sergiu ! Il privea speriata, ochii ei mari de nuanta unei frunze de toamna pe moarte erau fascinanti.
    Ianis nu suporta fata ei prea inocenta, caracterul ei prea puternic si fiinta ei mult prea normala. Era toata contrara. Alura ei aducea cu una pe care el o iubise si admirase extrem de mult. Puternica, buna si frumoasa.
  • Ne cerem mii de scuze Sebastian, dar nu avem timp de predicile tale acum !
  • Nu e cazul sa fi grosolan in fata unei domnisoare Ianis !
  • Nu fi asa sigur... ! Trebuie sa plecam.
    Sergiu se uita la Issabella. Ii era frica sa se miste sau poate doar dadea impresia. Nu avea cum sa nu-i observe caracterul exact in modul in care il observase si Ianis. Mintea lui o luase razna din nou, ceva nu se lega, nu se simtea in stare sa se miste. Il ruga pe Ianis sa o conduca pe Issabella si sa vada ce patise Brianna.
    Situatia in ochii lui Ianis devenea din ce in ce mai interesanta. O copila tocmai se intorsese din moarte, Sebastian parea destul de interesat de ea, ceea ce insemna ca avea ceva, Sergiu devenea agitat in preajma ei, neputandu-se controla. Asta nu i se mai intamplase de cand Karnia murise. Privirea lui o atinti pe tanara fata, care parea o statuie. Era singura, neajutorata, se simtea asa era sigur, dar nu o arata.
  • Hai !
    Si o trase de mana. O tara parca dupa el pana la masina, aceasta fiind neputincioasa in mainile lui. Simtea o ura pentru ea, insa nu cunostea sursa, ar fi vrut sa o intrebe cine e, ce vrea, ce cauta aici, insa era sigur ca nu avea sa-i dea niciun raspuns, probabil nici ea nu stia. Ceea ce il uimea era faptul ca nu se impotrivea comportamentului sau. O lasa in fata locului din dreapta iar el ocoli masina pentru a ajunge la locul soferului. Urca langa ea si porni motorul.
  • Probabil te uimeste faptul ca nu am reactionat cand te-ai purtat atat de grosolan cu mine. Probabil te enerveaza faptul ca m-ai revazut. Probabil ma crezi ingamfata, tampita, copilaroasa...
  • Ti-am dat eu asta de inteles ?
  • Da ! Conduci nervos, nici nu ma privesti... Am atatea motive sa ma cred anormala.
  • Poate asa esti !
  • Daca tu zici !
    Isi rezema capul de geam. Inchise ochii incercand sa-si odihneasca putin mintea. Era de doua zile aici si nu mai intelegea nimic. Totul era pe dos, totul era prea mult, totul era schimbat. Privirea lui Ianis se mai indrepta din cand in cand spre ea. De ce simtea nevoia sa o termine, simtea acea nevoie sa omoare, niciodata nu mai simtise asta. Omorase multi oameni si multi ingeri... pana si unii demoni dar niciodata nu simtise dorinta care o simtea pentru ea. Respiratia ei deveni regulata, ceea ce insemna ca adormise, ceea ce parea sa o linisteasca. Ceata era din ce in ce mai deasa impreunata cu picaturile de apa mari si dese. O furtuna in toata regula, trecuse ceva vreme de cand nu mai vazuse una, si mai multa vreme de cand nu mai simtise una. O privea si o vedea atat de umana, atat de calda, atunci ce il indeparta la ea ?
  • Ce s-a intamplat ? De ce am oprit ?
  • Am oprit acum doua ore.
  • Din ce cauza ?
  • Am dat peste un trunchi de copac care ne bloca drumul. Am luat-o pe scurtatura si am ramas impotmoliti in noroi.
    Privirea Issabellei era pustie, insa parca energia ii revenea, somnul, chiar si de o ora, o ajutase sa-si mai revina.
  • Si cand ne reluam drumul ?
  • Cand vom putea ! Ar fi bine daca ai dormi putin.
  • Dormi tu, stau eu de paza.
  • N-am nevoie de somn, sunt odihnit.
    Privirea lui o ocolea, se simtea neputincioasa, insa amintindu-si de Brianna imediat reactiona.
  • Brianna, ii era rau, e acasa singura, trebuie sa plec.
  • Hey...
    Issabella cobora din masina grabita, incercand sa gaseasca drumul inapoi spre casa.
  • Esti nebuna ? Treci inapoi nu ma face sa alerg dupa tine !
  • E singura intelege !
  • Nu e !
  • Ba da !
    Tipetele lor rasunau pe drumul ingust si inoroiat. Marind pasul Issabella aluneca si cazu, ramanand in noroi, incercand sa se ridice, insa toate eforturile ei erau in zadar. Ianis o ajuse din urma.
  • Imi place sa stau si sa te privesc plina de noroi !
  • Poftim ? Ridica-ma !
    Rasul lui Ianis o enerva la culme. Ploaia ii intetosa privirea iar noroiul o imobiliza. Era dependenta de el acum.
  • Era un ordin ?
  • Ia-o cum vrei !
  • Sti ca te pot lasa aici ?! Pana acum erai speriata acum esti nervoasa. Cine te mai intelege. Hai ! Da-mi mana!
    Aceasta ezita pana intr-un sfarsit cand ii intinse mana, il prinse bine insa cand acesta se pregatea sa o ridice, ea il trase in jos, in felul asta ajungand langa ea in noroi, imobilizat de asemenea.
  • Acum ma simt mai bine !
    Zambetul ei il uimea pe Ianis. Simtea nevoia sa rada, dar nu, seriozitatea era pe primul loc. De mult nu mai era om, de mult nu mai exista, de mult era doar un zombi.
  • Ridica-ma ! Ii ordona el, cu un zambet ascuns, recunoscut doar de el.
  • Te ridic eu ? Vocea groasa a lui Sebastian intrerupse tot. Cu un zambet patetic reusi sa-l stearga pe al lui Ianis.
Privirea lui Issabella era indreptata acum catre Sebastian, asa cum ii era si toata atentia.
  • Buna ! Issabella, incantata, spuse aceasta intinzandu-i mana.
  • Da ! Nu am avut ocazia sa ne cunoastem, Sebastian, incantat de asemenea.
    In momentul in care si-au dat mana Ianis simti ceva. Era ceva-ul mult mai adanc decat atunci cand Sebastian i-o furase pe Karnia. Era mai profund. Clatinandu-si privirea le rupse momentul celor doi spunand:
  • Acum ridicati-ma !
    Tonul lui era schimbat, nici urma de zambet, nici urma de bunavoire, revenise la a fi acelasi Ianis, insensibil si serios. Sebastian ii intinse mana si il ridica pornind toti trei spre masina. Pe drum Issabella il lua de mana pe Ianis multumindu-i ca o facuse sa zambeasca, insa acesta ii refuza gestul spunandu-i rece sa nu il murdareasca. Aceasta il contrazise zicand ca deja era murdar, nestiind ca peste cateva clipe avea sa regrete totul, atunci cand Ianis ii arunca o privire rece, pustie, care o cuprinse in intreg. Ii simti raceala, ii simti ura. Resemnata isi retrase mana complet si isi lasa privirea in jos, marind pasul, lasandu-l in urma. Ii pasa ? Cine era el ? Cat de proasta era sa faca ceea ce tocmai facuse, de ce o ura ? Parca pentru o clipa il simtise... altfel....! Ce mai conta, era Ianis, inalt, brunet, cu o expresie care te fermeca dar si cu un comportament care te indeparta. Isi dorea sa fie ea cea care sa-l schimbe, dar nu ! Nu avea nevoie de o pacoste ca el. Isi indrepta capul spre inainte privind cum ploaia inceta. Sebastian ii dechise portiera. Uitandu-se imprejur dupa Ianis nu-l mai vedea nicaieri. Trase adanc aer in piept, lasand totul sa treaca. Lasase prea multe sa treaca pentru a-i pasa de unul. Urca in masina, isi puse centura si isi prelua acel zambet copilaresc care ii ascundea adevarata fiinta. Sebastian avea acelasi zambet, insa al lui era fals sau adevarat? Ajunse in casa lor cautandu-l pe Sergiu, fusese salvata si traise o mica parte de aventura cu Ianis si se intorcea acasa cu Sebastian. Totul revenise la normal, adica anormal. Isi rezema din nou capul pe geam, acum fiind sigura ca avea sa se intoarca acasa. Soarele isi facea aparitia in dreapta ei, rosul lui ii clatea privirea,o facea sa vada lumea altfel, se vedea atat de mica si neputincioasa cand existau atatea lucruri mai mari si mai puternice. Printre cuvintele ei se infiripau si ale lui Ianis... Daca era anormala ? De ce el o vedea asa ? . Isi indrepta privirea catre inainte, vazand cu coada ochiului cum Sebastian o privea putin cam insistent. Nu se impotrivea, lasa totul sa vina cum era, ea nu facea nimic, tot ceea ce isi dorea era sa dea timpul inapoi, iar aici avea doua optiuni: A) inapoi cu o saptamana, iar Adriana sa nu-i spuna nimic din ce i-a spus, nici sa nu existe acest adevar B) inapoi cu 10 minute, iar Sebastian sa nu mai apara. Balanta dintre cele doua dorinte continua sa existe... mintea vroia ceva, inima altceva, de ce nu putea sa decida doar unul ? Poate ca exista o solutie, cum amandoua erau imposibile, putea renunta la amandoua. Asta si facu.
  • Si...nu te-am mai vazut pe aici!
  • Pai nici nu aveai cum, am sosit ieri.
  • Esti suparata ?
  • Nu, de ce as fi ?
  • Glasul te tradeaza.
  • Chiar nu am nevoie sa ma analizezi.
  • Nu te analizam, dar e un lucru care nu poate trece neobservat. Imi pare rau !
    Expresia fetei lui Sebastian era atat de misterioasa, aerul care il inconjura il facea al dracu de atragator. Ochii negri, buzele medii, perfecte, parul i se parea mai ciudat, era scurt in parti, lung la spate la care adaugai si o creasta, era moderna, insa acum dupa ploaia in care fusese nu mai era. Probabil ceea ce o distanta era faptul ca era prea previzibil, fata de Ianis. El blond, Ianis brunet, ambii inalti, unul zambaret altul tot timpul serios, unul previzibil unul misterios. De ce nu putea alege calea cea mai usoara si sa o atraga Sebastian. Se ura cand nu depindea de ea ceea ce simtea.
  • E okay, nu-ti fa griji !
    Ajunsi, Issa cobora, ii multumi lui Sebastian si fugi in casa. Brianna dormea inca in camera ei. Apropiindu-se de ea observa ca nu mai avea febra, respira normal, nu mai era palida... Acum cand toate revenisera macar jumatate la normal se puse langa Brianna in pat si adormi imediat. Chiar daca soarele rasarise deja, aripile negre a lui Ianis ii acopereau razele in fereastra Issabellei. O privea, tocmai cand credea ca ura disparuse din el isi dadu seama ca mai mult se accentuase. Dandu-si seama ca putea deveni incontrolabil se ridica in aer si pleca spre casa, si asa deja oricine il putea vedea, nu avea motive sa riste, ea nu era in niciun caz niciun fel de motiv pentru el. Oare ?
  • Issa ? Trezeste-te !
    Trecusera deja cinci minute de cand Brianna incerca sa o trezeasca. Gandurile ei erau acelelasi, putea ea sa fie “aleasa” ? Ea? Din legende se spunea ca avea sa vina acum, dar cum de ar fi ea ? Cum s-ar fi ajuns aici ? Trebuia sa fie blonda, cel putin sa semene cu ea, iar pe de alta parte toti vampirii aveau ochii accentuati in culori incredibil de frumoase insa normale, ai ei erau verde spre galben, ce culoare era asta ? Daca erau albastri sau verzi chiar negri... se mai intelegea. Culoarea parului, acel saten spre roscat... lung si ondulat, fata care o intinerea tot mai mult, bunatatea ei, mai ales bunatatea, tot din legenda stia ca “aleasa” va fi rea, i se va putea citi rautatea nemarginita din departare, iar ea... in niciun caz nu era rautatea intruchipata. Probabil curajul era ceva ce o avantaja, altfel nu ar fi fugit pe furtuna de ieri doar sa o salveze pe ea... dar nu ! Nu putea fi ea aleasa, iar daca ar fi fost asta insemna ca... daca ingerii vor afla nu va dura mai mult de cateva zile pana va fi moarta. Deci mai bine sa nu fie, si toate dovezile pro sa nu fie adevarate.
  • Da...
  • Trezeste-te ! Mai ai de gand sa dormi mult ?
  • Oh Doamne ! Zambesti ? Ieri mai aveai putin si imi mureai in brate, acum zambesti ?
  • Ieri a fost ieri, azi e azi, o cu totul alta zi, nu ?
  • Probabil !
  • Hai sa iesim in parc ! Ce zici ?
  • Sunt obosita... n-as putea sa ma mai odihnesc putin ?
  • Cine ti-a spus tie ca eu as accepta un refuz ?
    Brianna cobora din pat si se repezi in dulapul Issei. Arata exact cum arata Viviana cand facea asta ! Oh Doamne Viviana ! Uitase complet de ea... Cum putuse ! Imediat se ridica din pat si ii ceru Briannei sa o lase putin singura cat avea sa vorbeasca cu Viviana, dupa aceea va cobora ea, sa o astepte. Aceasta o asculta si o lasase singura. Probabil incerca de mai mult de trei ori sa o sune insa Viviana nu rasapundea. Era de asteptat, era sambata, acum dormea, cel putin asta facea cand ea era acolo. Lasand telefonul pe pat, lua o fotografie facuta de ea, pe care Viviana intodeauna le adorase si se apuca sa-i scrie ceva pe spate, era sigura ca asa avea sa o ierte ca nu daduse niciun semn de doua zile . Asezata pe, pervazul ferestrei... soarele ardea puternic, iubea lumina data de acesta... era deja sfarsitul lui februarie, zapada se topise dinainte sa ajunga ea, incalzirea globala se parea ca afecta totul, era si normal. Insa ar fi iubit sa vada cativa turturi atarnand deasupra geamului... Isi lua un caiet in brate, fotografia o intoarse pe spate si era gata sa-i scrie cele mai adanci ganduri.
    Hey tu lady ! Ce mai faci ? Cum mai e in Romania, aceleasi lucruri plictisitoare care pe noi nu ne interesau din parlament ? Sau aceasi moda tampita care ni se parea total neatragatoare si nu intelegeam cum se poate sa-i placa cuiva ? Ce mai face Pinki ? Sa nu uiti sa ii faci baie cel putin o data pe saptamana ! Si... Ce face Adriana ? Si fostii colegi, prieteni... Aici totul e cum sti si tu ca ar fi ! Peste tot zambete false, peste tot cuvinte frumoase, am fost iertata de atatea ori, cred ca de trei ori mai mult de cat m-a iertat Adriana vreodata, si asta doar in doua zile. Aseara a fost furtuna aici, si prin furtuna aia a trebuit sa ma duc sa caut pe cineva, il cheama Sergiu, sta impreuna cu inca doi prieteni, Sebastian si Ianis. Ianis e cel mai nesuferit, insa sti bine ca nu sunt genu care sa ma las in fata lui, o sa ajunga sa ma agreeze mai mult decat va crede vreodata, sper ! Pe de alta parte Sebastian e super dragut, un adevarat gentleman. Aseara m-a condus acasa acasa dupa ce Ianis ma lasase balta in noroi. Hmm... sunt multe lucruri care ar trebui sa ti le povestesc dar nu as avea loc pe o fotografie, promit ca o sa fac tot posibilul sa ajung in Romania dupa ziua mea! Mi-e tare dor de tine si ai mare grija ce faci ! Mai ales cu Ovidiu ! Te pup, astept sa ma suni sau sa-mi scri, recunoaste ca e mai interesant !”
    Intodeauna Viviana o facea sa zambeasca, era mai copila decat parea, intodeauna se simtise intreaga langa ea, si cand ea statea in Bucuresti si Viviana in Arad. Probabil ca de asta zambea si acum, se simtea mai aproape de ea cand ii scria sau vorbeau la telefon. Lua un plic de pe sertar, pe spate era deja scrisa adresa, stia ca doar ei avea sa-i scrie asa ca scrisese cateva pana acum, si o lasa acolo. Deschise fereastra ca sa mai intre aerul, se schimba si cobora dupa Brianna. Ziua trecu repede, fetele s-au plimbat prin parc Issa facand mii se poze, fiecare loc nou i se parea senzational, iar pozele erau fantastice, asta fiind recunoscuta si de Brianna si de Emma.
  • Hey Iss ! Am inteles ca aseara te-ai plimbat prin furtuna, nu ?
  • Mda... Emma ce ti se pare asa amuzant de iti vine sa razi ?
  • Ce cautai in furtuna ?
  • Aveam treaba !
  • Unde ?
  • Emma ma concentrez sa fac cateva fotografi, ma bucur ca tu stai pe banca si ma privesti... daca ai putea macar sa ma deranjezi dupa, ti-as ramane datoare.
  • Da Emma, asculta tanara artista !
  • Ianisssss ! Ai venit !
    Issabella intoarse doar putin capul simtind cum inima deja o luase la galop. Putea vedea cu coada ochiului cum Emma ii sarise in brate si cum el nu stia cum sa o alunge. Isi retrase capul, cautand sa nu-i intalneasca privirea. Inca se simtea jignita dupa faza de aseara, stia ca nu o suporta si nu avea nicio nevoie ca sa o faca, asa cum el o ignora asa avea si ea sa-l ignore. Pe de alta parte Ianis ii cauta privirea, sa chinuia sa o vada asta daca ar fi putut sa isi fereasca ochii de parul Emmei. O impinse usor zambind sters. Emma se simti si se indeparta, asta numai putin, insa tot cu zambetul acela de copila pe fata. El se aseza pe banca, Emma dupa el binenteles, si se axa pe Issabella.
  • Si... fotografiezi ah ?
  • Te-ar interesa ?
  • Ahh... da ! Te oferi ? Faci portrete ? As vrea unu faza – spate ! Ce zici te bagi ?
  • Nu cred ca e cazul sa fi glumet !
  • Eu vorbeau foarte serios draguta !
  • Probabil daca nu mi-ar fi frica sa nu imi strig aparatul primit ieri as incerca. Dar... nu ma risc !
  • Eu m-as risca pentru mine !
  • Tu ! Eu nu !
    La ultimul raspuns Issabella se intoarse spre el. Zambetul ei ironic incepea sa semene atat de mult cu al lui incat il scotea din sarite. Dar mai mult il enerva faptul ca ii placea sa fotografieze... nu se astepta din partea ei, singura persoana care o stia sa fotografieze era Karnia, ii daduse si lui aceasta pasiune la care renuntase dupa moartea ei. Erau atatea care o asemanau cu ea, poate asta ura la ea, ca ii aducea aminte de ceva ce nu mai era, si nu vroia sa i se aduca aminte, ar fi trebuit sa-i ceara voie inainte, ceea ce nu facuse. Issabella se intoarse spre treburile ei, cand Brianna reveni cu trei sticle la jumatate de Cola.
  • Hey Ianis, cand ai venit ?
  • Acum cinci minute...
  • Si ce faci ?
  • Ascultam ceea ce imi povestea Emma, si mi se pare atat de interesant...
  • Ce iti povestea ?
  • Am spus ca mi se pare interesant, nu ca ascultam ceva !
    Acum Emma se simti prost si se indeparta de langa el pe banca. Brianna ii inmana o sticla ei si una Issabellei apoi se aseza pe banca langa Ianis.
  • Si... Sergiu vine ?
  • Nu stiu, nu mi-a spus nimic, eu am iesit doar sa ma plimb putin cand am vazut-o pe Emma aici.
  • Si te-ai oprit pentru mine ? Emma se apropie iar de el.
  • Oops... asta nu trebuia sa zici, adauga Issabella.
  • Da... pentru tine ! Altfel nu m-as fi oprit !
  • Puteai sa o chemi pe Emma, nu sa ramai aici si sa ma urmaresti pe mine in timp ce fotografiam.
  • Nu te-a urmarit nimeni, doar te-am observat !
  • Atunci nu am nevoie sa fiu urmarita !
  • Cine ti-a zis tie ca imi place sa ascult de cineva ?
  • Aici e vorba de drepturile omului.
  • Drepturile omului ?! Mai lasa-ma, nici tu nu crezi ce spui !
    Ianis se ridica de pe banca si se apropia de ea cu un mers lent si sigur pe el spunand:
  • Te crezi atragatoare ? Te crezi frumoasa, te crezi incredibil de fermecatoare ? Ochii lui deja o fermecasera. Te crezi sigura pe tine si crezi ca m-ai prins in mrejele tale ? Inima Issabellei statea sa explodeze exact ca o bomba, si asta in doar cateva secunde. Ochii lui mari o imobilizara complet, nu mai facea nicio miscare, vroia sa para demna si neinfricata dar nu ii iesea. El o vedea, vedea ca il place, vedea ca mai avea putin si cadea din picioare, asa ca o prinse de mana si cu cealalta ii mangaie fata. Era atat de fina, atat de rece, apoi cobora pe gat, aici ii simtea inima cat de puternic batea, ii putea simti pana si sangele cum ii curgea prin vene. Era frumoasa... de ce simtea ura asta pentru ea cand era atat de frumoasa, atat de umana, atat de simpla... incercand sa para dura, ceea ce in niciun caz nu-i iesea. Spune-mi te crezi ? Nu primise niciun raspuns din partea ei, simtea cum o controla, simtea cum era pierduta in ochii lui. Ei bine afla ca nu esti ! Afla ca nu atragi, ca nu esti deloc interesanta.
    Brusc Issabella se trezi la realitate, simtea cum cerul se prabusea peste ea. Era sigura ca daca ar fi continuat putin l-ar fi sarutat, insa acum nu-si putea controla lacrimile care incepusera sa cada. Privirea ei inca era atintita asupra lui. Inima ei inca batea, desi o simtea zdrobita, simtea cum un gol imens o acapara. Izbita de realitate ca de un perete inghetat, poate chiar de asta avea nevoie, sa inceteze sa mai viseze. In mintea ei se asezau toate lucrurile cap la cap reusind sa desluseaza idea centrala “Nu ma iubeste, nu ma va iubi. Dar eu da !” , iar asta nu trebuia sa fie asa. Intr-o clipa reactiona, ii dadu mana la o parte intr-un mod agresiv, il impinse, isi sterse lacrimile si ii zise calma:
  • Ce te face sa crezi ca vreau sa te atrag ? Ce te face sa crezi ca vreau sa ma iubeasca un om insensibil pe care il cunosc de doua zile, care nu ma suporta, care nu stie sa traiasca si care nu accepta nici macar prietenia mea ? Ce te face sa crezi ca as vrea sa ma iubeasca un om care reuseste sa-mi smulga lacrimi, care ma face sa ma simt pustie si neputincioasa. Caruia ii place sa ma raneasca si sa ma ignore. CE TE FACE SA CREZI ASTA !?
    Acum cel care ramase statuie era Ianis, acum el ii simtea durerea, vorbele ei il faceau sa o inteleaga, modul in care le rostea il inghetau. Cu ochii mari privind-o atent ii sopti:
  • Foarte bine, asta si vroiam sa crezi... pentru ca asa e !
  • Cum poti fi atat de naiv sa crezi ca te-as putea iubi eu ? Sau mai bine zis ca te-ar putea iubi cineva vreodata ?
    Ianis simti o strapungere in capul pieptului de nedescris. O prinse de umeri si o impinse in copacul din spatele ei. Puteai citi frica din expresia ei acum. Respiratia ii era neregulata, buzele uscate, iar lacrimile nu incetau sa curga.
  • Ce sti tu despre iubire ? Tu ! O fetita tot timpul in pas cu moda, tot timpul cu nasul pe sus !? Ce sti tu ?
  • Nu mi-e frica de tine, nici de cuvintele si nici de gesturile tale. Eu nu cunosc iubirea, iar daca tu o cunosti, bravo tie... insa nici sa nu-ti treaca prin cap ca as vrea s-o cunosc din partea ta, sau ca tu o vei cunoaste vreodata din partea mea.
    Privirile lor erau intr-o lupta continua. Frica ei si insensibilitatea lui erau la fel de puternice, curajul ei si lasitatea lui de a accepta ceea ce simtea la fel de puternice. Ii dadu usor drumul privind-o cum se abtinea sa nu planga, privind-o cum isi pastra demnitatea. Stia prea bine ca ea ii citea ura din ochi, insa nu ii putea citi si atractia care o simtea pentru o simpla fata. Asta n-o putea citi nimeni. In clipa urmatoare simti cum cineva il trase de mana aproape daramandu-l. Era Sebastian. Imediat o imbratisa pe Issabella intreband-o daca e okay si aruncandu-i priviri in care il numea vinovat lui Ianis. Apoi lua aparatul de pe jos, pe Issa de mana si pleca. Aceasta nu se impotrivise, dimpotriva, stia ca asa era cel mai bine, daca Sebastian nu ajungea cine stie ce se mai intampla. Ii era frica de Ianis, chiar ii era, nu avea cum sa nu recunoasca asta. Chiar daca era un simplu om, ceva nu il facea uman. Era sigura ca avea nevoie de ajutor, poate al unui psiholog. Culoarea ii reveni in obraji, iar ochii i se golira de lacrimi, acum erau din nou limpezi. Il privea pe Sebastian cum o tine de mana, iar intr-un moment de liniste, il stranse si ea. Zambetul lui era evident chiar daca nu i-l adresa direct. Poate ca atractia ei se putea indrepta spre Sebastian, cel putin el o merita. Se lasa dusa de val si chiar se simtea bine. Sebastian o facea sa se simta in siguranta.
  • Wow! Aia da lupta. Cred ca mi-ai cam subestimat sora vitrega Ianis.
    Insa Ianis nu o asculta. Puteai spune chiar ca Brianna vorbea singura. Emma se apropie iar de el, in timp ce privea dupa Issa si Sebastian.
  • Hey Sebastian, trezeste-te !
  • Ce naiba vrei si tu ?
    Privirea lui o facu pe Emma sa se indeparteze. Isi trase geaca inapoi pe umar si le lasa pe cele doua in parc. Nu avea de gand sa le zica “la revedere”, si asta era clar dupa felul in care reactionase in fata Issabellei.
  • Ce-a fost asta Emma ?! Mi-ai promis ca ma va iubi !
  • Daca tu esti proasta si nu sti cum sa te faci placuta !
  • Cum ?
  • Ce mai conteaza, nu cred ca-ti sta in fire !
  • Daca nu ma va iubi nu o sa te mai las sa te hranesti din mine !
    Mana Briannei imediat se infipse in gatul Emmei.
  • Mai spune odata ce ai spus !
  • Glu-glu-glumeam !
  • Asta ma gandeam si eu, raspunse aceasta dandu-i drumul. Ar cam trebui sa ne pregatim... aleasa se pare ca a sosit !
    Emma era insa ingrijorata de gatul ei care o durea nu de ceea ce o ingrijora pe Brianna. O privea cum aceasta isi scoase mobilul si suna pe cineva. Dupa ce ii spuse sa se intalneasca in zece minute in fata liceului inchise. Se ridica repede si urma pe Brianna.
  • Nu ! Ramai aici ! Nu ai ce sa cauti cu mine !
  • Dar...
  • Emma... asculta-ma ! Privirea ei o convinse pe Emma, care se aseza din nou pe banca, asteptand parca ceva si privind cum cea mai buna prietena a sa se indeparta.
Ajuns acasa Ianis isi intoarse fotoliul si il trase pana in fata geamurilor imense din sufragerie doar din doua miscari ale mainilor.
  • Ce te-a enervat in halul asta ?!
    Sergiu era in celalalt colt al camerei privindu-l atent, rezemat de perete.
  • Nimic !
  • Nimic ? Acum se apropia usor de el. D-aia stai cu paharul de bautura in mana, privind in gol si cu o expresie incredibil de serioasa ?
  • Tin sa te anunt domnule Sherlock... daca tot iti place sa faci pe detectivul si sa analizezi.... expresiile mele... zise Ianis stramnadu-se... ar trebui sa o faci mai atent.
    Sergiu isi trase celalalt fotoliu in fata lui Ianis.
  • Woow ! Cum ai facut asta ?!
  • Taci Ianis...
  • Ahh... niciodata nu-mi iese nimic cu tine, incercam doar sa fac o gluma. Incercam sa mi-o imaginez pe Emma, daca ar afla ca sunt un demon si ar vedea ca pot misca obiecte doar daca ridic un deget, asta ar tampi-o pe viata.
  • Spune-mi ce-ai patit !
  • De ce as face-o ?
  • Pentru ca daca nu imi spui mie nu ai avea cui sa i-o spui...
  • Cine-a zis ? Ma pot destainui animalelor... si asa ma inteleg bine cu ele.
  • Ianis...
  • Ce vrei sa-ti zic ? Ca m-am certat cu Issabella ? Ca orice fac tot in preajma ei ajung ? Ca seamana perfect la gusturi si gesturi cu Karnia ?
  • Da... asta am observat si eu...
  • Mi-am dat seama cand te-am vazut cum ai reactionat ieri cand ai vazut-o... mai rau ca Achmed the Dead Terrorist.
  • Ma bucur ca inca mai ai simtul umorului.
  • Da... Nici nu-ti imaginezi...
  • Inceteaza !
  • Incetez...
  • Vorbesc serios...
  • Si eu, incetez, dar ce sa incetez ?
  • Sa mai minti ?
  • Pffff... pentru prima data vorbesc serios cu tine si tu ?
  • Am vorbit cu Brianna...
  • Imi dau seama... Vorbiti tot timpul ! Ce-i asa ciudat in asta ?
  • Trebuie sa afli ceva !
  • Ohh ! Nu-mi spune ca va casatoriti ?!
  • Ianis...
  • Okay, okay ! Sunt serios ! Stai sa mai iau o gura de vodka !
  • Brianna este vampir !
    Gura de vodka pe care o luase acum ii ramase jumatate in gat si jumatate o dadu afara.
  • Brianna e ce ?
  • Vampir !
  • Serios ? Vai ! Adica... eu stiu ca esti calm dar asta ar cam trebui sa te trezeasca la realitate, si sa te scoata din sarite.
  • Nu am motive !
  • Nu ai motive ?
    Ianis se ridica de pe fotoliu uitandu-se nervos la Sergiu.
  • Nu... nu ea e aleasa !
    Ianis devenea interesat.
  • Adica... nu exista doar un vampir !?
  • Nu ! Se pare ca mai exista !
  • Perfect, mai bine de atat nu se putea ! Daca ea nu e aleasa inseamna ca nu trebuie s-o protejam...
  • Pana acum nu trebuia, dar acum trebuie. Se pare ca a aparut si aleasa.
  • Nu-mi spune...
  • Ba da ! Issabella.
  • Rectific... se poate si mai bine ! Mai ai alte vesti ca sa nu trebuiasca sa ma mai corectez odata, sau de doua ori ?
  • Am una buna !
  • Serios ? Care ar fi ?
  • Inca nu au afla ingerii...
  • Ahh da ! Si crezi ca asta va dura mult ?
  • Putem spera.
  • Nu-mi place sa sper Sergiu.
  • Cert e ca trebuie s-o protejam pe Issa. Deci va trebui sa inceteze certurile intre voi.
  • Ei bine... asta va fi o mica mare problema.
  • Pentru ca eu ma voi axa pe Brianna.
  • Intodeauna ai fost bun cu mine, si mi-ai dat mie ce era mai bun.
    Sergiu zambi. Stia mai bine ca oricine ca Issa il atragea pe Ianis, poate doar el nu vedea asta, insa se apropiase de ea. Severitatea lui deja depasise orice limita, trebuia sa mai renunte la a face doar rau, de aproape 80 de ani obisnuia sa omoare pe oricine ii iesea in cale cand luna plina era pe cer. Simtea nevoia si nu obisnuia sa se controleze, era demon... si nu unul bun, insa faptul ca inainte fusese om trebuia sa il mai imbuneze. Latura lui buna nu o mai vazuse de ani intregi, daca o avea nu o arata si daca nu o avea trebuia sa si-o recupereze. Fusese vina lui Sergiu ca era demon acum, il transformase in urma cu 95 de ani din cauza geloziei lui fata de Karnia. Omorase si inviase un tanar de 19 ani, iar de atunci locuia cu el. Il mira cum reusise sa treaca peste, probabil el n-ar fi facut-o, mai ales cand fusese judecat gresit. Niciodata Karnia nu-l inselase, Ianis era doar cel mai bun prieten al ei, se refugiase intr-un om, poate ea il iubise dar el nu, niciodata nu o considerase decat o sora mai mare. Trecutul lui nu e foarte greu de imaginat. De cand a devenit demon a tot vanat ingerii coborati pentru a cauta aleasa, s-a folosit de fetele de pe pamant doar pentru distractie, niciodata nu-l auzise sa spuna ca iubeste, niciodata nu il vazuse deranjat de comportamentul unei fete asa cum il deranja al Issabellei.
  • Si aici incepe aventura noastra...
  • Mda... cu personaje impreivizibile si actiuni previzibile !
  • Adica...?!
  • Adica cu o copila care nu stie ca e vampir, care e o ingamfata iar pe care eu, am onoarea sa o protejez. Nici in cele mai groaznice cosmaruri n-am visat asta !
    - Diseara e o petrecere acasa la Emma !
  • Si vrei sa incep de diseara sa imi iau rolul in serios ? Si sa incep sa-l imit pe Mr. Smith ?
  • Daca ai putea ... !?
  • Daca apar inseamna ca da, daca nu, nu!
  • Okay !
  • Ma duc sa ma plimb !
    Ianis isi desprinse aripile si isi lua zborul. Era deja seara, nimeni nu statea sa-si arunce ochii pe cer si sa isi dea seama ce zboara deasupra. Oamenii erau asa de simpli, nu isi putea imagina cum ajungea el daca ramanea om. Nu stia incotro sa se indrepte, singura locatie care ii venea in cap era casa sau mai bine zis camera Issabellei. Ea probabil deja era la petrecere, pentru aranjamente chestii feminine, asa ca nu avea sa-l gaseasca acolo. Ceea ce si facu, mai mult avea si geamul deschis, ii multumi Issabellei ca il scuti de un efort. Aerul curat intrase prea mult in camera, chiar daca nu simtea stia ca era frig. Inchise geamul si dadu drumul la caloriferul din camera. Pe noptiera acesteia observa un plic, interesat il lua, il deschise si citi ce ii scrisese Issa Vivianei. Zambi cand ajunse la randurile unde il descria pe el si pe Sebastian. Se vedea ca il prefera, si nu il deranja asta. Dupa ce citi intoarse fotografia. Ramase inlemnit. Mai vazuse undeva o fotografie exact la fel, la Karnia. Nu intelegea de ce semanau atat de mult, nu intelegea cum de exista si alti vampiri. Si mai ales nu intelegea cum de numai pe el il interesa asta. Usa se deschise.
  • Asteapta-ma vin imediat !
    Issabella tocmai intra in camera sa se schimbe pentru petrecere. Simtii raceala din camera, dar nu asta o opri pe loc, simtea ca mai era cineva acolo, insa nu era nimeni. Isi relua activitatea scotand din dulap un umeras cu o rochita turcuaz. Era pe un umar, lunga si ii venea perfect. In timp ce se schimba Ianis o urmarea. Statea rezemat de perete mandru ca putea fi acolo si o putea privi fara ca ea sa banuiasca. Pana la urma asta era frumusetea de a fi demon, invizibilitatea. Issabella iesi din camera zambind, simtindu-se bine. Stia ca daca ar fi stiu ca el era acolo ar fi luat-o razna. Ura lui pentru ea trebuia sa inceteze, avea sa renunte la ea usor usor, stia ca poate face asta, poate ca undeva exista frica sa nu il atraga mai mult decat o face. O singura data iubise si pierduse, nu vroia s-o mai pateasca odata. Insa era sigur pe el ca nu o va pati. Isi relua activitatea cautand peste tot mai multe fotografi de-ale ei, insa nu mai gasi decat cea de pe pat si cele de pe perete. Observa in fata oglinzii chestii feminine. Gloss-uri, rujuri, farduri. Toate in dezordine. Zambi. Apoi isi da seama ca trebuia sa plece, da, avea sa o protejeze, trebuia si vroia sa o faca.
    Emma nu statea departe de Brianna. Casa ei era plina de tineri si tinere, care mai de care imbracat elegant. Totusi... era o petrecere cu stil data in cinstea noii afaceri a tatalui ei, nu erau doar prietenii ei invitati ci si cunostinte de familie. Singurul diferit era Ianis, nu prea il interesau lucrurile astea. Imbracat in blugi, tricou negru si sacoul tot negru deasupra. Trebuiau sa-i multumeasca, renuntase la geaca de piele, era ceva. Ajunsese chiar inaintea Issabellei, vroia sa o vada cum intra si sa o intampine cerandu-si scuze, supriza fiind ca ea nu intra singura, ci la brat cu Sebastian. Toate privirile se indreptara catre ei. Era de recunoscut ca le statea foarte bine impreuna. Zambea. Sergiu ii sopti din spatele lui:
  • Cred ca ai asteptat prea mult !
  • Ce sa astept ? Zise acesta sorbind dintr-un pahar cu sampanie.
  • Sa o faci sa te iubeasca.
  • Ha ha ! Cine are nevoie sa ma iubeasca ?!
  • Tu Ianis, tu ai !
    Sergiu pleca, putea simti asta, insa el ramase privindu-i pe cei doi noi iubiti. Simti cum cineva il apuca de brat, oricine isi putea da seama ca era Emma. Mai lua o gura de sampanie dandu-si seama ca oricat ar incerca nu putea scapa de fata asta, era inevitabil. Mai lua una, si inca una.
  • Nu trebuie sa o bei asa de repede !
    Ce dracu vrei ? Dupa ce ca te las sa ma tii de brat si risc sa ma fac de ras cu tine... Imi mai si spui cum sa-mi beau sampania! Incredibil, voi oamenii nu stiti sa va opriti!”
  • Serios ? Cine spune asta ?
  • Eu !
  • Ahh da, am uitat ca tu esti atotstiutoare, acum scuza-ma, ma duc sa-mi mai iau un pahar. Imi place sa il beau foooarte repede. Ii zambi Emmei, era zambetul lui care te facea sa il adori. Acel zambet doar pe jumatate si de obicei zambea doar cu coltul gurii din dreapta. Nu aveai cum sa nu-l doresti, insa el era cel care nu te dorea. Emma era doar victima frumusetii lui. Isi trase bratul din al ei si se indrepta spre chelnerul care purta tava cu pahara, fiind tocmai langa Issabella si Sebastian. Facand schimb de pahare cu unul plin, se intoarse catre cei noi iubiti.
  • De cand s-au inmultit porumbeii pe aici dragilor ? Nu ati auzit si voi de “cunoastere” ? Asa repede ? Azi v-ati vazut, azi v-ati dat seama ca va iubiti nu ?
  • Dragostea la prima vedere Ianis !
  • Ahh da Sebastian, am uitat ca tu asa patesti de cativa ani incoace! Issa draga mea, nu-l mai strage asa de tare de mana, cine stie cum i-o rupi. Se apropie de ea si ii sopti la ureche... Stai linistita, nu am sa te fac sa plangi in fata atator oameni.
    Privirea Issabellei se indrepta spre el, insa era deja plecat. Il privea totusi cum se indeparta cu coada ochiului, imediat intorcandu-si capul “Ce naiba am ? Era cat pe ce sa ma loveasca azi si eu suspin dupa el ? Nu! Nu am sa-i dau satisfacerea asta ! ”. Isi afisa din nou zambetul infensiv si inocent, incredibil de normal si dulce. Sebastian i-l intoarse si pornira spre Brianna si Sergiu.
    Emma statea pe un scaun privind in jur, trista si suspinand.
    Oh Doamne, cred ca am innebunit” isi zise in gand Ianis in timp ce se indrepta spre ea. Ii zambi vazand cum Emma parca prindea aripi. “Chiar sunt nebun” isi continua in gand.
  • Ce faci Emma ?
  • Te asteptam...
  • Aha, nu foarte greu de imaginat.
    Era sarcastic dar nu aveai ce sa-i reprosezi cand iti zambea, si chiar daca aveai nu puteai, asa ca doar primeai ceea ce el iti dadea. Mult, putin, oricat conta, cu rautate, fara, doar sa iti daruiasca ceva. Emma era indragostita de el, in felul ei copilaresc, dar era cu adevarat indragostita de el.
  • Dansezi ?
  • Nu trebuia eu sa te intreb asta ?
  • Poate...
  • Dansezi ?
    Ochii Emmei sclipeau de fericire. Ridicandu-se in picioare cu un zambet pana la urechi raspunse:
  • Mai si intrebi ?
  • Mda... o sa tin minte asta data viitoare, sa ma scutesc de cateva cuvinte.
    O invita la dans. Nu conta cine era langa el, stia cum sa faca o femeie sa se simta bine, frumoasa si importanta. Stia cum sa o conduca in dans, stia cum sa o tina in brate, stia cum sa-i priveasca in ochi, cum sa-i zambeasca, cum sa o scoata in evidenta. Stia cum sa aduca pe buze un zambet adevarat si cum sa te faca foarte usor sa te indragostesti de el. Siguranta de sine, stia ca era atragator, stia ca era privit. Chiar daca nu era el la patru ace, nu trebuia subestimat deloc, era mult mai dorit decat alti barbati de acolo. Emma parca zbura in bratele lui. Nu era prima caruia ii facea inima sa pompeze incredibil de puternic. Era usor sa faca asta, ii placea sa se joace cu sentimentele altora. In toata incaperea erau aproximativ 160 de persoane, dintre care 140 ii privea dansand.
  • Cred ca o sa-i cer si eu un dans lui Ianis, zise Brianna privindu-i cum dansau.
    Acum si ochii Issabellei se indreptara spre el, luandu-i iarasi rasuflarea. Sebastian observa asta, simtea cum o interesa persoana lui, si nu avea de gand sa-l lase pe el sa castige.
  • Dansezi iubita mea ?
    Parea ca Issabella era prinsa in dansul celor doi.
  • Issabella ! Acum ii castiga atentia. Dansezi iubita mea?
  • Aaa... da... sigur !
    Nici gratia Issabellei nu putea trece neobservata. Rochia o avantaja, parul strans la spate intr-un coc jos ii avantaja fata si ochii, o scotea cu adevarat in evidenta. Zambetul ei dulce ii contura alura copilareasca. Inalta, subtire, cu tenul ei alb. Machiata putin puternic si buzele de un maro inchis. Genele lungi, sprancenele accentuate. Cerceii lungi ii sublinia gatul liber. Ea era cea care parea un inger, nu un vampir, nu parea capabila sa faca rau. In timp ce dansa Sebastian o strangea tare in brate, aproape luandu-i respiratia. Privirile tuturor se indreptau pe rand la cele doua perechi de pe ringul de dans. Ianis isi conduse dansul pana aproape de Issa, auzind cum aceasta ii spunea lui Sebastian sa o lase putin mai libera, avea sa se impiedice si sa strice totul.
  • Lasa-ma sa-ti arat cum se trateaza o domnisoara in dans ! Zise Ianis luandu-i-o din brate pe Issabella.
    Emma si Sebastian ramasesera pe langa, in timp ce dansul nefilimului se indeparta de ei.
  • Da-mi drumul !
  • Ti-am mai zis ca nu obisnuiesc sa ascult de nimeni.
  • Asa se trateaza o domnisoara in dans ? Cu forta ?
  • Mai taci odata, si zambeste-mi si tu !
  • Nu vreau !
  • Atunci va trebui sa te invatam.
  • N-ai sanse !
  • Daca nu zambesti te voi saruta !
  • Ce ? Ce-ai patit ?
  • Zambesti ?
    Issabella isi lasa ochii in jos, dupa care ii ridica din nou. Niciun zambet pe fata ei.
  • Sa nu zici ca nu te-am avertizat !
    Cert e ca trebuia sa o sarute, insa Ianis nu facu asta, mai mult i-o inapoia lui Sebastian, soptindu-i ca asta nu avea sa se intample niciodata. Isi lua prima partenera inapoi si termina dansul. Timpul trecea foarte greu. Atmosfera in jurul lui Sebastian si al Issei era foarte incarcata negativ.
    - Toti sa se apropie, o sa aiba loc un concurs. Deja avem un concurent, avem nevoie de al doilea.
    Vocea Briannei rasuna in toata incaperea.
  • Eu !
  • Bun, avem doi concurenti ! Ianis Solder si Issabella Benfiel. Va rog sa va apropiati. Concursul se va desfasura astfel : Fiecare va trebui sa spuna cate o semnificatie, o zicala sau citat referitor la dragostea. Cine va castiga va fi supranumit “Invitatul special al serii!” Cine vrea sa inceapa?
  • Domnisoarele primele!
  • Dragostea este ca un zambet, niciodata nu are valoare daca n-o daruiesti !
  • Hmmm... Bun. Dragostea este darul pe care zeii l-au dat oamenilor singuri de sub cer...
  • Dragostea este frumoasa tocmai pentru ca nu cunoaste nicio simulare, o preferinta sincera !
    Ianis se apropia de ea, cu pasi mici zambind.
  • Dragostea este o poveste straveche dar intodeauna noua...
  • Dragostea este sentimentul cel mai maret, care face minuni, care faureste oameni noi, creeaza cele mai mari valori !
  • Dragostea este singurul joc in doi, in care amandoi pot castiga... da-te batuta, n-ai sanse...
  • Dragostea marcheaza triumful imaginatiei asupra inteligentei !
  • Acum inteleg ce a patit Sergiu si mai nou Sebastian...
  • Taci si bate-ma daca poti !
  • Uhhh ! Cata siguranta pe tine... Dragostea nu-i oarba, ea doar nu spune ce vede...
  • Dragostea este nevoia de a iesi din tine insuti !
  • Cine poate pune frau indragostitilor si sa dea legi ?
  • Nimeni, raspunse Issabella apropiindu-se de el pana cand acesta ii putea simti respiratia. Cu cat judeci mai mult cu atat iubesti mai putin.
    Un moment de liniste cuprinse toata intrecerea lor. Acum lupta se dadea in priviri. Chiar cand Brianna vroia sa desemneze castigatorul Ianis adauga...
  • Gresit, cu cat lasi inima sa decida in locul mintii mai mult, cu atat vei avea de pierdut si de suferit !
    Zambetul Issabellei se sterse. Acum era inlocuit cu al lui Ianis. Acum Brianna desemna castigatorul : Ianis Solder. Se simtea dezamagita de ea, insa il felicita pe Ianis, dupa care se retrase.
  • A fost foarte bine iubita mea ! Se auzi o voce din spatele ei.
  • Multumesc !
  • Nu esti multumita ?
  • Ba da... Ma lasi putin singura te rog ?
  • Doar daca imi dai un sarut !
    Ianis ii privea iar Issa vazu asta, asa ca il imbratisa si il saruta patimas pe Sebastian.
  • Cu fiecare clipa simt ca incep sa te iubesc !
  • Asta nu-i bine...
  • Ce conteaza iubita mea, conteaza ca esti a mea, as face orice pentru tine...
  • Mersi... acum ma lasi te rog ?
  • Sigur, nu trebuie sa-mi ceri asta de doua ori.
    Avea nevoie sa iasa afara, sa ia o gura zdravana de aer. Stelele straluceau. Respiratia ei se intretaia din cand in cand, dar inainta spre micul lac din gradina Emmei. Era superb, reflectia lunii in apa, stelele inconjurand-o cu lumina lor. Copacii din imprejurimi... Adora privelistea. Si-ar fi dorit sa aiba aparatul la ea acum, era exact in locul de unde ar fi facut o poza incredibila.
  • Nu ti-e frig ? Ai putea raci imediat !
    Sacoul lui Ianis ii acoperi umerii.
  • As vrea sa fiu singura.
  • Atunci prefa-te ca nu sunt aici...
  • Nu ai putea sa pleci ?
  • Nu stiu...
  • Te rog ?
    Ochii ei inlacrimati erau tot ce ii trebuia pentru a-l convinge pe Ianis... Vocea ei dulce... Pur si simplu ea... cum era...intru totul.
  • Vrei sa-ti aduc ceva ?
  • Da... Ceva de baut...
  • Ceva tare ?
  • Da !
  • Bine... revin imediat.
    Nu ii venea a crede cat de simplu vorbea cu Ianis acum, si cand de aprinse pot fi alteori. Parca erau persoane cu totul diferite. Era evident ca il emotiona tristetea ei. Ii stranse tare sacoul pe ea, simtindu-i parfumul, simtindu-i materialul fin pe obraz. Oricat de mult il vroia nu putea sa-l aiba. Era constienta de asta. De aceea ii dadea de inteles lui Sebastian ca e interesata de el, ca sa uite. Vroia sa uite... tot.
  • Am revenit ! Uite... am gasit doar vodka.
  • Perfect ! Acum poti pleca .
    Pe Ianis il bufni rasul.
  • Unde ?
  • Nu stiu... oriunde.
  • Inauntru dau ori peste Emma atotstiutoarea, ori peste iubitelul tau scump, ori peste dragostea dintre Sergiu si Brianna care pluteste in aer. Prefer sa stau cu tine aici, macar tu nu ma afectezi.
  • Dar eu vreau sa fiu singura !
    Ianis privea inainte... nu vroia... dar poate era mai bine s-o lase putin singura. De ceva timp nu era in apele ei, altfel acum avea sa tipe la el, sa-l goneasca, sau sa inceapa alta discutie care sa sfarseasca cu mari scantei. Se intoarse si pleca, neluandu-si la revedere. Nu obisnuia. Issabella lasa sa treaca cateva momente dupa care il privi iarasi. De ce ii placea sa-l priveasca indepartandu-se de ea ?
  • Ianis !
  • Da...
  • Unde e Issabella ?
  • E sora ta vitrega, ce ar trebui sa stiu eu ?
  • N-o gasesc...
  • Caut-o afara !
  • De afara vin... nu e !
  • Cum nu e ? Ianis o privi insistent.
  • Nu e ! Ce parte n-ai inteles.
  • Pai acum... se uita la ceas... acum 2 ore acolo era... ii dadu paharul Briannei si fugi afara sa o caute. Primul loc era lacul, insa nici urma de Issa.
    Unde s-a dus fata asta... Ea nu gandeste ?... Eu doar... i-am lasat o sticla de vodka... acum doua ore... era trista... ooops...!” Nu stia incotro sa o apuce, isi despinse aripile si isi lua zborul. Stia ca ii va fi mai usor s-o caute de sus, cel putin ar fi acoperit o arie mai mare. Zbura imprejur pana cand o zari. Era cu sticla intr-o mana si cu pantofii in celalata. Canta o melodie cunoscuta de el , Andrew Belle – In My Veins. Ateriza in spatele ei si o privea razand, la un moment dat incepand sa cante si el cu ea. Strada era pustie, erau doar ei doi cantand. Issabella stia ca el era, asa ca il astepta sa ajunga in dreptul ei, nu se osteni sa priveasca in urma dupa el. Ajuns, ii zambi.
  • Hai frate ! Chiar esti beata ?
  • Eu ? Zise aceasta impiedicandu-se si cazand.
  • Macar daca te gaseam mai aproape de casa... iti dai seama ca trebuie sa te car pana acasa ? Raspunse acesta zambind si lasandu-se pe vine langa ea.
  • Eu... n-n-nu su-u-unt bea-a-a-a...
  • Beata ! O ajuta Ianis.
  • Da, beata !
  • Da sigur. Si eu sunt Tom Cruise.
    Ianis o prinse de mijloc si o ridica in brate, trebuind sa-i suporte vocea pana la ea acasa. Parul ii era incurcat, jumatate era prins, jumatate nu, rochia murdara, se parea ca mai cazuse de cateva ori pana o gasise el.
  • Sti... esti un ma-a-are nesimtit !
  • Stiu mi-ai mai spus asta odata !
  • Da...da da. Nesimtit !
    Ianis nu vroia sa se puna la mintea ei acum. Se resemna, o lasa sa vorbeasca in continuare, facandu-l nesimtit, idiot, cretin. Cate jigniri stia fata asta ? Deja el le auzise pe toate. La un moment dat aceasta incepu sa se zbata.
  • Nu mai mee-e-erg nicai-i-i-eri cu tine!
  • E nu mai zice !
    Issabella reusi sa-l muste de gat, iar Ianis o scapa din brate.
  • Ha ! Zise ea razand. Te-am facut ! Apoi incepu sa fuga cat o tineau picioarele.
  • Stai locului nu ma face sa alerg dupa tine !
  • NU VREAU !
  • Zambetul tau e cel mai fals din lume daca pentru cateva momente am crezut ca esti inofensiva. Inca ceva de tinut minte in legatura cu tine, sa nu te subestimez niciodata.
  • Eu ti-am zis ! Dar tu nuuuuuuuuu, ca nu asculti...
  • Okay regina Elisabeta.
    Si Ianis o lua la fuga dupa ea. O prinse in cele din urma insa sub nicio forma aceasta nu il lasa sa o ia in brate. Pana la urma o arunca peste umar, lasand-o sa se zbata pana cand intr-un sfarsit obosi.
  • Iti place sa stai cu capul in jos ?
  • Nu ! Sa sti ca nu e bine sa ma ti asa cand sunt beata .
  • Parca nu erai beata ! Nu-mi vine sa cred ca te-am tinut in brate cand puteam sa aleg calea asta usoara de la inceput.
    Asa isi continua drumul pana acasa. Usa era descuiata, probabil parintii le asteptau acasa. Urca scarile cu Issa pe umar, incercand sa-si dea seama unde se afla camera ei, apoi vazu mare un afis pe usa din dreapta “Bine ai venit Issabella!”. “ Oare care e camera ta !” gandi acesta nevenindu-i sa creada cum era tratata in casa. Nu exagera deloc cand o numea regina Elisabeta. Deschise usor usa si o tranti pe pat, apoi se intoarse sa inchida usa. O privea ghemuita in pat, se apropie de ea incercand sa o inveleasca, inca era aerul rece in camera, insa Issa il prinse de mana...
  • Ramai cu mine !
  • Arat eu a maimutoi de companie ?! Continuand sa desfaca o patura.
  • Mhm... da!
    Ianis se opri si o privi pentru cateva clipe.
  • Esti incredibila !
  • Asta inseamna ca ramai... ?
  • Nu !
  • Bine, zise aceasta ridicandu-se in picioare in pat si incercand sa il alunge. Iesi...hai iesi! Pleaca!
    Ianis incepu sa rada in timp ce Issa il impingea. Suporta o imbraceala, doua, trei, la a patra ii prinse mainile cu o mana, iar cu cealalta ii dadu parul la o parte.
  • Ar fi ceva de capul tau daca n-ai fi o pacoste !
  • Nu mai rade si iesi din camera mea .
  • S-o crezi tu ! Hai treci inapoi in pat, nu ca mi-ar face placere dar trebuie sa am grija de tine.
  • Daca nu iesi tip...
    Lui Ianis nu-i venea sa creada cat de copila putea fi cand vroia. Nu avea cum sa nu rada cand o vedea beata si nervoasa, ciufulita si neputand sa rosteasca toate cuvintele bine.
  • Bine... tu ai vrut-o. Si incepu sa tipe cat o tineau coardele vocale. Ajutooooor !
    Ianis o intoarse si ii puse mana la gura insa aceasta il musca. Nervos o intoarse din nou cu fata la el, o prinse de par si ii acoperi gura cu a lui. Issabella ramase blocata cu ochii mari privindu-l. Sarutul lui parca o trezea din betie. Ianis o simtea cum se domola, muschii i se relaxau, nu mai era nervoasa asa ca ii dadu drumul. Era la fel de blocata...
  • Stiu ca sarut bine dar trezeste-te la realitate gata. N-o sa mai ai parte de el si a doua oara !
    Issabella isi lasa ochii in pamant si se baga in pat de bunavoie. Ianis era mandru. Facea progrese daca o putea face sa faca ce avea el de facut de una singura, dar nu mai era la fel de distractiv asa. O lasa sa doarma, deschise usa, ramase putin in prag si iesi.
    - De unde vii ?
  • Chiar iti place sa torturezi omul de la intrare ? Am voie sa intru in casa sau trebuie sa stau la usa pana iti raspund tie la intrebari ?!
  • De unde vii te-am intrebat ?!
  • Cand o sa realizezi ca mie chiar nu-mi place sa raspund la comanda. Si tu si Issabella aveti acelasi obicei, nu degeaba exista zicala “Cine se aseamana se aduna !”
    Sebastian statea si il privea pe Ianis cum se descalta si urca scarile nonsalant, fara sa-i pese de ceea ce el zicea. Nervos se repezi in gatul lui intr-o fractiune de secunda.
  • Cand o sa realizezi tu ca sunt mai puternic decat tine, si ca te pot omora chiar !
  • Uite aici ai pus punctul pe “i”, zise Ianis desfacandu-i pe rand degetele din gatul lui. La fel ca mine sti si tu ca dupa 95 de ani toti nefilimii sunt la fel de puternici, iar eu tocmai am facut 95 de ani... iar tu esti mai puternic decat mine... cum e posibil Seby ?
    Zambetul lui ironic il scotea din sarite pe Sebastian, dar stia ca avea dreptate, nu se putea da de gol. Nu acum, nu era momentul. Ii dadu drumul si il lasa sa urce scarile zambind victorios. Mai nervos decat inainte Sebastian isi lua geaca si iesi afara indreptandu-se spre locul de unde venise.
    Brianna si Sergiu erau inca afara in balansoarul din fata casei ei. Era vechi insa Ella tinea enorm la el, era tot ceea ce putuse salva din casa veche din incendiu.
  • Te simti mai bine ?
  • Da... niciodata nu m-as fi gandit ca ea e aleasa...
  • Nici eu ! Dar seamana atat de mult cu mama ei, era de asteptat.
  • Da... Nu stiu cum o sa-i spun...
  • Cred ca o sa-si dea singura seama scumpete... Tie nu ti-e frig ?
    Brianna zambi.
  • Cand o sa intelegi ca sunt vampir dragule... E adevarat ca nu sunt la fel de puternica, insa o sa te ajung, cel putin intelege ca nu racim... totusi...
  • O sa ma obisnuiesc scumpa mea !
  • Sti... nu-mi vine sa cred cum Issabella a venit dupa tine aseara... nu i-a pasat de ploaie, de furtuna mai bine zis de afara... doar s-a dus!
  • Da... asta a fost cam negandita !
  • Nu am stiut ce altceva sa fac, crede-ma !
  • Da... stiu... si o saruta tandru si lent.
    - Bau bau ! Ma scuzati ca va deranjez in momentele de extrema iubire, se auzi din spate vocea inconfundabila a lui Ianis, care se apropia de ei cu mainile la ochi.
    Brianna incepu sa rada iar Sergiu zambi.
  • Ianis, am petrecut o noapte intreaga cu tine, nu crezi ca e de ajuns ?
  • Nu as fi venit daca nu era important, crede-ma !
  • Poti sa iti iei mainile de la ochi, rosti Brianna razand.
  • Uhh... doamnisoara vampir, niciodata nu m-as fi gandit.
  • De mine ca de mine, dar de Issabella ce zici !?
  • Corect, m-ai prins ! 10 puncte ! Ianis e mai inteligenta decat tine...
  • De ce ai venit Ianis...?
    Intr-o singura clipa ochii Briannei se umplura de lacrimi, iar Sergiu se blocase. Ianis scoase din geaca o pana alba, care cu siguranta apartinea unui inger.
  • Ce-i asta ? Zise Sergiu smulgandu-i-o din mana.
  • Ceea ce stiti si voi ! Oh nu sa nu plangi... tocmai ce te laudam... !
  • Sa nu plang ? Ingerii vin dupa aleasa, care s-a nimerit sa fie vampir ca si mine, sa stea in casa asta, ca si mine... sa o omoare... ceea ce se va intampla si cu mine... Sa nu plang Ianis ?
  • Taci Ianis...
  • Hai Sergiu fi serios... nu e momentul sa fi nepoliticos !
  • Si nu e momentul ca tu sa faci glume !
    Ianis privea cum Sergiu o imbratisa pe Brianna care nu isi mai putea controla lacrimile. Lasa privirea in jos, parandu-i rau ca trebuia ca el sa le dea vestea asta. Avea sa vorbeasca cu Sergiu cand ajungea acasa, acum era momentul sa se retraga. Isi desfacu aripile si isi lua zborul, neputandu-se opri doar putin la fereastra Issabellei, care doarmea in aceasi pozitie in care el o lasase. Poate ca nu o arata insa simtea ca nu o va putea proteja. Dupa cateva clipe isi ridica aripile si acum se indrepta spre casa.
  • Nu mai plange... te rog !
  • Trebuie sa plec. Imi pare rau !
  • Te inteleg, vorbim maine !
    Brianna se ridica usor si intra in casa. Cum inchise usa se propti in spatele ei, plangand. Stia ca avea sa moara, din veacuri se stia ca ingerii sunt cei mai puternici. Totul din vina ei, a Issabellei. Apoi in mintea ei se auzi “Te iubesc ! Odihneste-te !”. Era Sergiu, obisnuia sa intre in mintea ei intodeauna si sa-i sopteasca cuvinte frumoase. Adora cand facea asta, mai bine ca ea nu putea s-o faca, se scutea de o problema. Chiar daca se apropiase putin de el, trebuia doar sa-l foloseasca, era singurul care o putea salva, singurul care putea muri in locul ei, si stia asta prea bine. Un vampir nu poate suge sangele unui nefilim in viata, dar o poate face cand e mort, iar asta o facea de 2 ori mai puternica decat un inger.
  • Te simti mai bine ?
  • Da Sebastian, multumesc !
  • Cu placere, sti ca mie imi poti cere orice.
  • De aceea te-am trimis sa ai grija de fiica mea, doar tu o poti face !
  • Si Ianis ?
  • Ianis e mult prea naiv, puterea lui nu sta in minte ci in inima. Ea o sa-l slabeasca enorm. Eu sunt bine, ma voi putea ridica din patul asta blestemat in curand. Faptul ca din nefilim am devenit inger m-a slabit, dar de cum ma voi recupera voi fi mult mai puternica. Tu intoarce-te si ai grija de Issabella, nu uita, numai eu o pot omora. Acum iesi !
  • Cum spui tu !
    Si Sebastian iesi din cabana in care Karnia se afla.
    Usa se tranti. Ianis era in baie schimbandu-se de hainele care parca erau date cu o tona din parfumul Emmei. Nu-i putea veni a crede cat de urat mirosea parfumul si prin urmare cat de urat ii miroseau hainele. Dandu-si seama cine intrase pe usa, arunca hainele in cosul de baie si iesi in sort sa vorbeasca , cu musafirul lui.
  • De batut la usa ai auzit ?
  • Da !
  • Si de ce nu pui in practica regulile de bun simt ?
  • Ca nu obisnuiesc !
  • Ntz, ntz, ntz Sergiu ! La tine chiar nu ma asteptam, zise acesta luand o pozitie foarte confortabila in pat.
  • Deci... unde ai gasit pana ?
  • In fata casei !
  • Unde mai exact ! Ridica tonul Sergiu stand cu maine incrucisate in fata usii.
  • In fata casei am zis ! Vrei sa incercuiesc locul... fi serios !
  • Si cine ar fi putut fi... pentru ca oricine ar fi nu a zis nimanui. Altfel erau deja aici ingerii !
  • Sebastian ? Sa se fi indragostit de frumoasa domnita destinata pieirii ? Spuse Sergiu ironic.
  • Nu... Sebastian nu ! I-am vazut aripile !
  • Hmm... uite aici, acum, azi chiar n-am nicio idee. M-a blocat.
  • Serios ?! Era randul lui Sergiu sa fie sarcastic.
  • Eu vorbesc serios si tu... hai razi cat vrei, adauga acesta luandu-si pe el un tricou. In urmatoare clipa se opri si zise:
  • Issabella !
  • Brianna !
  • Cat de... de...
  • Neghiobi!
  • Da, sa fim sa le lasam singure !
  • Imbraca-te si hai sa stam de paza, daca a fost la noi cu siguranta se va duce si la ele.
  • Ai vazut ca m-am deblocat ? Uite asa !
    Rosti pocnind de trei ori din degete Ianis si grabindu-se cu imbracatul. Insa Sergiu deja coborase. Il enerva cand era lasat sa vorbeasca singur. Uitandu-se in oglinda se intreba de ce isi facea griji pentru Issabella. De ce simtea nevoie s-o vada. La naiba, trecuse doar doua zile si il interesa persoana ei. Era ura ? Era altceva ? Nici nu vroia sa se gandeasca, ca ar putea fi altceva. Cauta o alta haina decat cea care miroasea a parfum ieftin dat din belsug, dar cum nu gasi si cum nu avea timp de pierdut o lua din baie si iesi grabit, deranjat la culme de mireasma ei. Coborand jos il privi pe Sergiu cum simtise aerul care il inconjura si inainte ca acesta sa zica ceva ii dadu raspunsul.
  • Nu intreba !
  • Dar ce naiba...
  • Emma ! Te astepti la ceva cu stil ?
  • Nu puteai sa iei altceva ?
  • Ma crezi atat de tampit incat sa nu ma gandesc la asta, dar daca tu m-ai grabit !
  • Eu ?
    Si Sergiu ramase razand in spate dupa ce il privi pe Ianis cum cobora scarile, se incalta rapid si iesi pe usa. Il amuza cumplit felul lui de-a fi cateodata, si il enerva alteori. Se obisnuise cu el, iar acum era singurul care nu accepta faptul ca isi facea griji pentru Issa, insa trebuia recunoscut ca si el isi facea pentru Brianna. Isi lua haina si cheile din cuier si il urma.
    Era aproape 3 dimineata. Ianis era pe fotoliul din camera Issabellei privind-o cum doarme. Daca la inceput abia astepta, acum i se parea enervant.
Ce faci Sergiu ! Iti admiri papusica ?”
Nu suport sa-mi intri in gand Ianis, iesi!”
Na-a-a... Nu-mi spune ca si tu dai ordine acum! Fi-ar ! Se pare ca e contagios!”
Ce vrei ?”
Sa stiu daca si tu stai ca tampitul, pe invizibil, ca me mess apropo, si te uiti cum doarme o fata. Nu ti se pare ridicol ? Poate am exagerat putin. Hai acasa ! Nu ca as avea nevoie sa dorm, dar m-am saturat de casa asta, fata asta... de doua zile numai asta am cam vazut.”
Daca vrei du-te eu raman.”
Doamne, chiar asa te afecteaza cand iubesti? De aici reiese ca iubirea te innebuneste!”
Ti-a ajuns Ianis, iesi!”
Se facu liniste in capul lui Sergiu. In camera Issabellei, Ianis se plimba de colo colo, cautand mai multe fotografi sau lucruri care puteau face o legatura intre ea si Karnia. Intr-o clipa de neatentie darama lustra acesteia de pe noptiera. Issabella se trezi speriata!
Ooops ! La dracu!”
  • Cine-i aici ?
Ochii Issabellei se invarteau prin camera. Se ridica in picioare, plimbandu-se in jurul lampii daramate. Simtea ca ceva nu este in regula, insa nu stia ce.
Sergiu... am dat de dracu!”
Ce-ai facut Ianis, ce-ai mai facut?”
Am trezit-o pe miss Elisabeta!”
Fa-o sa adoarma!”
Atat de usor ah ?”
Da... acum iesi!”
Issabella isi ridica lampa si aprinse becul. Se pare ca luna in seara asta era mult prea luminoasa, avea nevoia sa iasa, sa se relaxeze putin, si stia ca ramasese datoare copacului din curtea colegiului cu o vizita, asa ca isi lua haina pe ea si iesi usor din camera. Era aproximativ doua dimineata, toti dormeau. Ianis era satisfacut, in sfarsit ceva actiune, asa ca o urma.
Gandurile ei se incrucisau, iar Ianis avea prostul obicei sa o asculte. Intra in capul ei si o asculta pur si simplu, avea motive sa se indoiasca sau sa fie sigur de ea.
Poate ca era mai bine... nu... nu ma intorc acolo! De ce nu ? Pentru ca nu... Si el ?... Nu! Cat de tampita sa fiu sa il las sa ma sarute... Doamne... Oh !”
Ianis statea in spatele ei si radea. Era atat de tare senzatia cand esti langa cineva si nu te poate vedea. Facea asta ori de cate ori avea ocazia, ii placea la nebunie. Strada era pustie, Issabella mergea cu mainile in buzunare si gluga in cap. Din cand in cand mai dadea peste un magazin cu luminile aprinse inauntru dar nu intra, prefera sa-si continue drumul. Ajusa la colegiu, sari gardul, Ianis ramanand surprins de curajul acesteia si adrenalina ei, asta il amuza, si poate il facea sa o vada si altfel decat inocenta si mica. Drumul pana la copac nu era lung, acum nu mai era nimeni langa el, se apropie si se aseza rezemandu-se de el. Ii placea sa stea si sa priveasca in gol... isi relaxa complet mintea. Ianis zise sa isi joace cartea si intra in mintea ei:
“Buna !”
Issabella nu intelegea ce se intampla, insa nu era speriata. Aceasta raspunse cu voce tare.
- Buna, dar cine esti ?
Nu te sperii?”
- Nu...
Nu trebuie sa vorbesti cu voce tare, te pot auzi si in gand !”
Okay!” zise aceasta in gand.
Asa, mult mai bine !”
Cine esti ?”
E important?”
Nu...”
Tu cine esti ?”
Issabella isi dadu gluga jos si privi prima data in stanga apoi in dreapta. Nu era nimeni. Isi puse gluga inapoi.
Issabella !”
Issabella...”
Ianis statea rezemat de partea copacului opusa Issabellei. O simtea cat era de calma, nu era speriata, si asta nu-i placea.
Tu cum te numesti?”
Poti sa-mi spui... demon!”
Demon ? “ zise aceasta cu o voce uimita. “Exista demoni ?”
Eu sunt unul dintre ei, deci exista !”
Nu cred ! Probabil esti inger, cred in ingeri, dar in demoni... daca erai demon acum eram moarta!”
As putea face asta oricand !”
Atunci fa-o, mi-ai face un mare serviciu !”
Neaa... ar fi mult prea usor, unde ar mai fi distractia!”
Ce distractie ?”
De a ma juca cu tine !”
Acum Issabellei nu-i mai placea situatia. Se ridica si vru sa plece cand un caiet ii cazu in brate. Acum s-a speriat incat chiar tipase, lua caietul de jos dupa si il deschise... parea a fi un jurnal, insa nu era, era mai mult un caiet al grozei.
Ia-l !”
Nu-l vreau !”
O sa ma cunosti mai bine asa !”
Nu vreau sa te cunosc...!”
Ia-l am zis!”
Si aceasta simti ca si cum cineva i-ar da cu o bata in spate, daramand-o la pamant. Speriata lua caietul si fugi spre casa. Ca si in celalata seara simtea cum cineva o urmarea, insa neavand curajul sa mai priveasca in spate.
Ianis se trezi. Se ridica in picioare, se uita dupa Issabella insa n-o vedea nicaieri. Ce i se intamplase, cine il adormise in halul acela. Nu mai stia decat ca ii spusese Issabellei sa ii spuna demon. In rest ? Cine ii facuse asta ? Isi deschise aripile si se indrepta spre Issabella. Daca era ingerul... daca Issabella era moarta !?
Sergiu...!”
Da Ianis!”
Du-te in camera Issabellei sa imi spui daca e acolo! “
Acum ? Tu unde esti ?”
Iti explic eu, tu du-te!”
Sergiu se ridica din fotoliul de unde o privea pe Brianna, indreptandu-se spre camera Issabellei. Era acolo, citea.
E aici Ianis ! Citeste !”
Citeste ?” zise Ianis uimit. “Ce citeste ?”
Pare un caiet vechi ! Maro... Scrie... Karnia !”
Karnia !” zise nervos Ianis.
Ce i-ai dat Ianis... ce tot faci ? “
Nimic... am fost adormit !”
Adormit, ce dracu Ianis, trebuia doar sa o pazesti ! I-ai dat amintirile Karniei. Nu le poate avea. Caietul nu trebuie sa se afle in mainile unui vampir, o va omora.”
Pai ce dracu mai astepti ! Ia-i-l ! Sunt pe drum, ajung in 2 minute!”
Sergiu o privea speriat. Amintirile Karniei innebuneau pe oricine. Nu avea cum sa reuseasca sa citeasca. Te duceau in lumea ei. Era blestemat. Probabil ceea ce ea traise fusese traumatizant, de aceea toti se fereau de el. Issabella il citea atat de calma. Parea lipita de el. Asta il speria pe Sergiu, asa ca ramase in coltul camerei privind-o cum citea, doar pana ajungea Ianis.
Issabella inca era la prima pagina, ghemuita in pat nu stia daca sa dea pagina si sa inceapa sau nu. I se parea atat de ciudat, prima data simtise prezenta de langa copac buna, apoi totul s-a schimbat. Parca erau doua persoane intr-unul. Nu intelegea, dar daca era ceva de aflat cu siguranta avea sa afle din acel caiet, jurnal sau ce era. Era vechi, plin de praf si scris mic. Unele pagini fusesera rupte si lipite la loc, unele cuvinte subliniate, iar altele sterse complet. Pe prima pagina scria mare, cu scris de mana “ Eu ! Cum ma stiu doar eu ! Karnia Munder ! “ , pe a doua scria data de 06-06-1666, iar doua randuri mai jos se pare ca incepea povestea, asa ca Issabella se facu confortabila si incepu sa citeasca.
Azi... inca o zi a trecut, cu parere de rau, tema la meditatoare a fost ingrozitoare, tin sa reamintesc : ma simt coplesita de atata franceza, ar trebui sa mai incetez, insa cum sa-i spun asta mamei ?! Nu ma va intelege, sunt sigura ! Cine stie cand voi pleca la studii in Paris, de ce vrea neaparat sa invat de pe acum la perfectie franceza, nu as putea sa o invat acolo ?!
Motto-ul de azi : Secretul vietii nu este acela sa ai tot ceea ce iti doresti, ci sa iti doresti ceea ce ai! “
Da ! Se parea ca este un jurnal. Il inchise si intra in dus. Era Duminica deci nu avea motive sa se trezeasca devreme, avea sa doarma. Sergiu observa calmitatea acesteia si o lasa singura, cand ajunse Ianis, Issabella tocmai iesea din baie, urma drumul spre pat dupa care adormi. Ianis se duse la acel caiet, de cand nu il mai vazuse... dar stia prea bine ca nu-l putea atinge... nu intelegea de ce, dar nu putea. Se resemna si se indrepta spre casa.
  • Ai venit mr lover ?
  • Ce faci Ianis ?
  • Bine, nu se vede ? Stau si beau !
  • Ce ?
  • Ceai... ti-am ascultat sfatul si ma dau pe ceaiuri, am cam luat-o razna de ceva vreme din cauza bauturii. Vreau sa vorbesc cu tine, te rog, ia un loc aici langa mine.
    Sergiu se puse pe al doilea fotoliu. Zambea vazandu-l pe Ianis incercand sa bea un ceai care evident era fierbinte, nu prea ii iesea asa ca il puse deoparte.
  • Asa, deci, cum ziceam !
  • Ce ziceam ?
  • Ingerii or sa vina.
  • Stiu...
  • Brianna o sa moara, Issabella o sa moara.
  • Multumesc ca-mi amintesti.
  • Deci ce-i de facut ? Ahh da, si fara sa te implici tu emotional...
  • Sa le protejam...
  • Crezi ca mie imi convine sa mor pentru ea ? N-ai sa vezi !
    Telefonul lui Ianis vibra. Era Denissa, o blonda cu care se mai distra din cand in cand.
  • E Denissa !
  • Raspunde-i !
  • Da draga mea . Da ! Ne vedem acolo in 10 minute. Te ador printeso !
  • Nu iti pare rau cand minti pe cineva ?
  • Eu... nu sunt atat de bun ca tine... imi place sa fiu cum sunt ! Acum scuza-ma, trebuie sa plec, ma asteapta...cineva ! Zise Ianis luandu-si geaca si indreptandu-se spre usa.
  • Ahh cum ziceai ca o cheama ?
  • Ce conteaza... !
    Ianis se urca in masina si porni la drum. Denissa se afla la 3 km de el, ajungea imediat, mai ales cum mergea el cu peste 160 / h. Nu o mai vazuse pe Denissa de 4 zile chiar, era destul incat sa-i simta lipsa, asa cat de cat. In gandul lui statea altcineva, iar asta nu-i convenea deloc. Nu era el tipul baiatului care se indragostea, nu era el cel care iubea ca nebunul, nu era el Sergiu. Insa nu avea timp de gandire, ajunse la Denissa. Imbracata, mai mult dezbracata, acesta o invita in masina, in care urca fara sa clipeasca. De cum urca Denissa vru sa il sarute, insa Ianis se feri.
  • He-e-e ! Ce faci ?
  • Cum adica ce fac ? Te sarut.
  • Mai tarziu !
  • Mai tarziu ?! Ce-i cu tine iubire.
  • Unde mergem ?
  • La mine ! Lipsesc ai mei.
  • Bine.
  • Mi-a fost dor de tine, zise Denissa mangaindu-i fata. Tinea la el, de fapt cine nu s-ar fi indragostit de el. Era... superb in ochii tuturor fetelor.
  • Unde ai fost ? Rosti el fara sa-si ia ochii de la drum.
  • La o petrecere.
    Acum Denissa era agitata, stragandu-si haina pe ea.
  • Si... nu ti-e frig ? Te vad cam dezbracata... continua acesta privind-o cu sila.
  • Ce vrei ? Tipa Denissa.
  • Ai tras ? Raspunse Ianis calm.
  • Da !
    Ochii Denissei se umplura de lacrimi.
  • De ce plangi ?
    Privirea lui era acum atintita asupra ei. Ii era mila de ea. O biata fata care se refugia in droguri si in noptile petrecute cu el. O folosea, iar aici nu-i era mila de ea. Revenind cu privirea la drum, vazu o silueta direct in fata, neavand timp sa o evite, o lovi din plin. Tipatul Denissei il asurzi. Imediat ce opri masina se intoarse dupa victima. Aceasta era cazuta pe burta, parul acoperindu-i fata. Denissa era speriata, tipand la Ianis ca omorase un om, si ca vor afunda puscaria, ca sunt doi ucigasi. Neluand-o in seama Ianis se indrepta spre fata cazuta. Isi dadu seama ca era fata, pentru ca era imbracata in... pijama, iar silueta i se vedea perfect. Intr-o secunda isi aminti ca pijamale ca ale ei avea si Issabella, atunci mari pasul spre ea. Era speriat, respira greu. Stia exact ca daca era Issabella, se terminase totul si de asemenea incepea totul. Parul lung saten, pielea maslinie, mainile lungi... era aproape sigur ca era Issabella. Cand ajunse si vru sa o atinga, corpul disparu, in locul lui aparand un bilet “ Asta va pati, in curand ! O vei omora chiar tu ! Inainte ne mai distram putin !”
    Agitat, se intoarse la masina, unde Denissa dormea. Nu mai intelegea nimic. Se urca la volan, porni motorul si se indrepta spre Denissa. Nu isi lasa treaba oricine avea chef de glume. Pe de alta parte ce rezolva daca incepea sa-si faca mai multe griji. Nimic.
  • Issa !
    Vocea lui Mihai rasuna in toata casa. Erau toti stransi la masa, in afara de Brianna si Issabella.
  • Brianna !
    Vocile fetelor se auzira in acelasi timp “ Da, cobor imediat ! ”. Primul mic dejun in familie si liniste. Poate mult mai linistit.
  • Ce faceti azi ?
    Ochii lui Mihai oscilau intre Brianna si Issabella.
  • Probabil... Adica, vroiam sa mergem la biblioteca.
  • Ah ! Buna idee Brianna. Tu Issa te duci cu ea ?
  • Cred ca...
  • Normal ca vine cu mine, il luam chiar si pe Joseph.
  • Foarte bine, ma bucur ca va intelegeti !
    Zambetul lui Mihai era evident, Brianna si Issabella insa nu erau la fel de zambarete. Frica Briannei si nelinistea Issabellei erau inca undeva ascunse. Gandurile lor nu-si gaseau locul dar in niciun caz nu aveau sa spuna ceva, crezand ca ceea ce stiu si detin le apartine in totalitate.
  • Eu am terminat, astept sa termine si Issa, apoi plecam. Joseph te rog sa fi gata in 5 minute, Sergiu n-o sa stea sa ne astepte, Ianis cu atat mai putin.
  • Ianis ? Ce legatura are Ianis ?
  • Vorbim afara Issabella !
    Issabella se ridica imediat de la masa luandu-si geaca, grabindu-se sa o ajunga pe Brianna, alergand dupa ele si Joseph.
  • Heei ! Asteptati-ma.
    Brianna era nervoasa, starea ei se schimbase pe moment.
  • Ce-ai citit aseara Issabella ?
  • Adica...
  • Nu te face ca nu sti, ce-ai citit te-am intrebat.
    Usa se tranti in spatele lor atragand atentia celor doi parinti, insa uimirea lor trecu repede, dandu-si seama ca acestia sunt adolescentii din ziua de azi, nepasatori.
  • Asa ca ? Imi explici si mie ...
    Cuvintele Issabellei se oprira cand masina lui Sergiu se opri in fata lor. Brianna foarte fericita urca in fata, Issa trebuind sa urce in spate. Geamul din spate usor usor se deschidea, Ianis dandu-si ochelarii de la ochi jos, zambindu-i ironic si spunandu-i:
  • Nu ai de gand sa urci ?
    Issabella il privea uimita, schita un zambet identic cu al lui si ii raspunse :
  • Nu !
  • Bine, atunci ai sa mergi pe jos.
  • Bine !
  • Foarte bine !
  • Extrem de bine !
  • Exceptional !
  • Incredibil de bine !
  • Mai taceti odata, tipa Brianna indignata. Si tu, privi catre Issabella, treci in masina odata, inca nu am terminat cu tine.
  • Brianna, nu iti face iluzii ca as asculta de tine !
  • A-ha-ha-haaa ! Acum intelegi cat ma enervezi tu cand iti imaginezi ca imi poti da ordine ??? adauga Ianis amuzandu-se de fata uimita a Issabellei.
  • Merg pe jos... adauga aceasta privindu-l sigura pe ea. Si porni la drum. Sergiu continua sa mearga pe langa ea.
  • Urci ? Striga Brianna nervoasa.
  • Nu! Nu! Nu!
    Ianis se dadu jos din masina, se apropie de ea, ii zambi si o pofti in masina, spunandu-i ca va scapa de el. Intelege cand nu este dorit. Issabella il privi respingator si urca in masina, trantind usa dupa ea si ridicand geamul. Ianis ramase afara, dandu-si seama ca fata asta chiar il atragea... si trebuia sa faca ceva in privinta asta. Nu ii era mila de ea... dar ceva distractie de la ea vroia, asta inainte sa moara, macar atat. Ganduri negre il cuprindeau din nou, trecuse ceva timp de cand nu mai omorase pe cineva, doar ca sa o pazeasca pe ea, sa nu atraga atentia ingerilor, deci o recompensa merita.
  • Ai fost nesimtita !
  • Brianna ce tot ai !?
    Ochii lui Sergiu si ai lui Joseph incercau sa nu priveasca cele doua surori in cearta.
  • Ce am ? Trebuie sa purtam o discutie serioasa.
  • Ma uimesti, pai atunci s-o purtam.
  • Nu aici si nu acum, adauga Sergiu cu privirea atintita spre drum.
    Joseph se uita cu mila la Issabella, iar ea simtea ca ceva nu era deloc in regula. Ceea ce se intampla, din cauza unui singur jurnal, totul lua o intorsatura groaznica in mintea ei, sentimente ciudate, vise ciudate, ganduri ciudate, persoane ciudate si intamplari ciudate. Ce se intamplat ? Privea pierduta la privelistea neclara de afara. Ce culori trebuia sa distinga in viata ei? Totul se acoperea usor de negru. Sarutul lui Ianis ii ramasese intiparit in minte, dar si sentimentul neplacut care i-l provoaca pe langa. Mama ei... Adriana... mama ei din nou. De ce trebuise sa moara ? Poate ca vroia sa o cunoasca... o poza, orice. Dintr-o data se trezi la realitate si ii ceru lui Sergiu sa opreasca masina, sa coboare. Uimit Sergiu opri, aceasta cobora, si porni usor spre parcul in care fusese si zilele trecute. Singura forma de a se relaxa era probabil fotografia. Cobora cateva trepte, in fata avand un barbat cu spatele, stand si privind coroana unui copac neinflorit, abia scapat de nea. De la spate se putea vedea intensitatea spiritului acestuia...un click si gata, poza era facuta, dar simtea nevoia sa-i faca mai multe, si din fata. Usor isi indrepta pasul spre el, cand un tanar cu skateboardul facu o schema si cazu, lovindu-se foarte tare la genuchi.
    Ochii ei erau atintiti asupra sangelui. Ce Dumnezeului se intampla ? Nevoia era atat de mare si diabolica incat incerca sa fuga, dar nu putea, privea cu o sete imensa, speriata de simturile ei.
  • Du-te si bea!
    Issabella se intoarse, in spatele ei fiind Sebastian. El era tipul din fata copacului, el era cel care ii spunea sa se duca si sa bea. Sa bea ce ?
  • Ce....ce tot spui ? Ochii ei ricosau intre sange si Sebastian. Incerca sa-i inchida dar ii deschidea automat, simtea cum usor usor se sufoca.
  • Du-te si bea ! Ce mai astepti ?
    Stia ce trebuie sa faca, stia la ce se referea Sebastian, dar nu intelegea.
  • Hai acasa !
    Acum simti o mana care o tragea departe de corpul baiatului insangerat. Era Ianis nervos.
  • Da-mi drumul !
  • Da ? De ce ? Ca sa devii un zombi ? Nu multumesc, esti deja o paguba, cum ai fi daca ai deveni si zombi.
  • Ce zombi... ce.... ce dracu !
  • Nu incerca sa intelegi !
  • Dar las-o sa inteleaga Ianis... zise Sebastian prinzand-o de cealalta mana. Este ceea ce este !
  • Ce...sunt ?
    Privirea lui Ianis il strafungera pe Sebastian, in secunda urmatoare acesta fiind cu mana infipta in gatul lui.
  • Daca ii zici ceva, te omor ! Si pe tine si pe ea ! Ii sopti Ianis.
    Mica lor discutie fiind intrerupta de caderea din picioare a Issabellei. Sebastian o prinse si o ridica in brate.
  • O iau acasa, nu ii spun nimic...
  • Nu prea cred !
  • O duc la Karnia !
    Ianis il privea inmarmurit. Cum Karnia ? Dar nu apuca sa mai zica nimic si asa Issabella nu avea sa moara cinci minute cat lipsea el. Stia ca nu se putea increde in Sebastian, asa ca il lasa sa o ia pentru ca el sa il urmareasca. Nu credea chestia cu Karnia, si cu siguranta trebuia sa afle ce ascundea. Opri timpul in loc. Toate persoanele din jurul lui erau acum statui, iar victima se misca. Cu puterea lui printr-o singura miscare de mana il trase in fata lui imediat. Privindu-l superior il intreba:
  • Cine te-a pus ?
  • Un inger...
  • Inger ? Unde ?
  • M-au trimis inapoi... ca sa indeplinesc misiunea... sa ajut...
  • Mai taci ! Zise Ianis privindu-l adanc in ochi, pana cand ochii acestuia au inceput sa se albeasca, dupa ce s-au albit total, clipind, lasandu-l sa se odihneasca in pace.