Strigoi cu suflet !

-Poate, raspunse ea ridicandu.si privirea. Tu m.a schimbat Saul, si nu ai cum sa ma schimbi inapoi."
Dandu-i drumul la mana "lui" se intoarse. Ochii mari si inima batand cu putere. Respiratia oprita si cuvinte negasite pentru a fi rostite ne duce cu gandul cine ar putea fi. Parca il uitase ... ! Ei bine , nu. O lacrima ii cadea acum, el o privea neputincios ... Avea o umbra de tristete pe fata, care ii iesea din inima.
Vocea din spate i se parea atat de cunoscuta si totusi parca nu o mai auzise niciodata. Mintea ei o renega.
Insa doar un juramant din cele doua avea sa fie tinut. Zilele treceau, iar Saul se racea. Fosta lui iubita il vroia inapoi, si chiar de continua sa.i dea sperante copilei noastre, deja avea alegerea facuta. Trecusera 2 luni, in care Miriam se amagea singura, in care isi croia drum prin inima lui spre nimic, caci nu stia ca disparuse de acolo. Mergea spre un loc care deja nu mai o detinea. Cu greu, cu lacrimi si zambete false, ajunse in sfarsit sa spuna in inima ei STOP ! "Nu te.a vrut, te.a mintit, o iubeste.!" Iar el, dupa ce ea a renuntat nu a mai cautat.o.
-Pentru todeauna ... iti jur.
-Doar a ta ...
-Doar al meu ...
-Pai culca.te bebe meu ...
-Bine, vroiam sa dorm, tu ?
Lacrimile ei se zbateau a nu curge, inima ei nu contenea a bate ca o toba, iar glasul ii tremura mai rau ca aripa unui fluture in zbor. Era mai mult decat vroia ea sa insemne pt ea. Era mai mult decat putea duce. Desi stia ca nu face bine, simturile ei nu erau de acord cu ratiunea. Isi lua inima in dinti si ajutata de el, urca in tren. Nu indraznea sa priveasca inapoi, isi vedea de drum, dar ajunsa la locul ei fugi la fereastra pentru a-l vedea. Ceea ce.si dorea atunci era sa lase totul, sa se intoarca acolo unde iubitul ei ii jurase iubire vesnica. Acolo unde ii dormea pe umar, unde ii dadea alune sa manance, acolo unde se simtea intreaga, caci acum se simtea pustie. Dar, el nu mai era, disparuse... Il cauta cu privirea, putin speriata, caci nu avea o imagine a lui de final, doar momentul in care ii intoarse spatele pentru a pleca. Privii insa in adancul sufletului unde avea amintirea lui si zambi, ceva o asigura ca totul avea sa fie bine.
-Si tu ... Si sa ma suni ...
Zambetele lor se intalneau si atingerile usoare cu frica de a nu fi respins erau din ce in ce mai multe. Isi imparteau ideile si le analizau de asemenea, iar Saul se parea a nu fi de acord cu nimic din ce ea zicea, sau doar o tachina. Ce o atragea la el ? Ce avea deosebit, ce zambet putea fi asa minunat cum ea il vedea. Ea ! Tipa puternica, care avea sa se distreze, tocmai ce cadea in plasa unui baiat ce stia prea bine cum face. Momentele intime dintre ei erau atat de frumoase, faptul ca se simtea protejata si iubita. Ii vorbea linistit si cu o voce care parca era ingereasca. O tinea langa el, si o alinta ca pe un copil mic. Avea grija de ea si o privea cum nimeni n.o mai facuse pana atunci. Ceea ce ea nu stia era ca acele zile aveau sa se termine ... Atunci pareau a fi vesnice, insa, intr-o zi aveau sa se termine.
-Yep !
-Ehhh ... sunt rezistenta ...
-Eu o sa stau in fata ta, ca sa te vad, aici langa perete !
-Da !
"-Stai cu mine !
Intrarea in discutie prin contradictii si semne usoare ca se plac fu rapida, ajungand sa isi zambeasca cu usurinta."
-Ahhh ... fata aceea, iti incepe numele cu M ...
Era Saul, candva observat de ea, insa de mult renuntase la el ca idee, si il aprecia ca prieten, iar ceea ce facea atunci era doar amicitie.
Era cazul ca dupa o lunga perioada de timp sa plece, intr-o excursie, obisnuia ea sa o numeasca, desi stia ca nu avea sa.i aduca vreun beneficiu. Asta credea ea. Locul spre care acum se indrepta, ii era cunoscut si ... cat de cat il placea, avea sa se distreze, cel putin asa ii spusese prietenei ei cele mai bune, ca avea sa traiasca fiecare clipa din plin, si nu stia cat de mult avea s.o traiasca.
Cateva randuri, cateva cuvinte si pagini scrise care inseamna o intreaga poveste pentru CinevA. ( 13.05.2011 - 21:06 )

Incapabila ...

Incapabilitate ... cata putere ...
Da ! Sunt incapabila sa.mi recunosc greselile, incapabila sa imi calc pe orgoliu, incapabila sa strig in gura mare ce simt, incapabila sa tin langa mine ceva ce mi.am dorit dintodeauna ... Sunt incapabila sa plang, si sa rad, si sa privesc inainte.
Atunci cand esti calcata in picioare te pierzi, si poate nu ar durea atat de rau daca nu ar fi vorba despre cineva special. Atunci cand esti mintit in cine sa mai ai incredere ? Atunci cand iti pui sentimentele pe tava ... iar tava cade, rasturnandu-se totul ... ce mai aduni dupa jos ? Plus ca raman murdare ... Patate !
Cand iti doresti ceva mult prea mult ... cum poti sa renunti ? Cum poti sa spui "STOP" si sa dispara pur si simplu ? Eu n.am reusit niciodata ... Am incercat sa schimb iubirea, dar se pare ca pe zi ce trece iubirea ma schimba pe mine ... Nu simti uneori ca te sufoci ? Ca nu mai vrei nimic ? Ca ai vrea doar sa dispari ? Sau ca ai vrea pur si simplu o lume simpla, fara complicatii, fara sa fii pus in situatia de a alege ... Unde orice ar fi posibil ...
Iubirea asta ... Poate gresi ? Se poate insela ? Cand apare acel " cineva " care in sfarsit reuseste sa.ti insufle fericire, care iti daruieste acei "fluturi in stomac", de la care te astepti sa fie altfel, caci e altfel pentru tine, insa el e la fel, pentru care ai fi in stare de orice, si in schimb esti doar folosita ? Esti un obiect pentru a nu se plictisi ? Asta e iubire ? Cum de iubirea se poate imparti ... ? Nu ar trebui sa fie un intreg ? Nu ar trebui sa se simta in doi ? De ce se desparte ... Si ce suflet au unii ... pentru a.ti vedea lacrimile ... a.ti cunoaste durerea si a nu face nimic pentru a o curma ... ???
"Cine te crezi tu ? Ce curaj ai pentru a ma rani incontinuu ? Nu iti ajunge un trecut ? Ai si prezentul ... Vrei si viitorul ? Ai deschis din nou o rana ce se cicatrizase ... Ai furat iar o inima care abia se reintregise ... Ai aparut iar pentru a ma distruge cu buna stiinta . De ce nu pot sa spun " Pleaca! " , de ce doar astept ? Cand stiu ca asteptarea e doar speranta mea care nu a vrut sa moara niciodata, si pe care am incercat sa o ucid, insa imi apare in vise, imi apare clipa de clipa fara sa vreau.... De ce nu vrei sa vezi ce am sa.ti dau, de ce ti un zid intre noi ? De ce nu vrei sa.l darami ... si putem chiar macina caramizile ... Nu ma intreb ce au altele si n.am eu ... Ma intreb ce vrei tu si ... nu am sa.ti dau ! De ce ma lasi sa plang ? :-< Nu ma mai chinui ... :(( "

Revenim ...

N.am mai scris de mult, probabil de mult n.am mai avut starea care ar fi trebuit s.o am ca sa scriu si sa pun aici din nou tot ce simt.
Se spune ca frica si iubirea sunt sentimentele care ne controleaza permanent ... iar atunci cand le simti pe amandoua in acelasi timp ... presupun ca ai dat intr.o mare problema. Dar cum sa faci sa nu le simti ? Exista frica de a pierde, frica de a insuma ceva, frica de a te dezvalui ! Frica ... de a nu fi acceptat si frica de a nu vrea prea mult.Ar trebui sa ne intelegem frica, s.o traim si s.o diminuam ! Nimeni nu ar putea sa te inteleaga mai bine decat o faci tu insuti, iar atunci cand nu esti acceptat si iubit dupa felul tau nu cauta sa te schimbi, ci lasa.te cautata pentru ceea ce esti. Un "el" e acolo si pentru tine ... un "el" te asteapta, tocmai ce s.a despartit si el de iubita lui si se gandeste oare unde esti ? Se gandeste oare cand te va intalni ? Se intreaba oare cine va fi cea care sa.i jure iubire vesnica ?! Lumea nu e asa cum o vedem noi, degeaba ne transpunem in versuri, sau randuri ... degeaba cautam sa ne pierdem in multime, pentru ca avem ceva diferit ... ceva care persista, ceva ce simtim, si credem ca nu e corect... Pai NU E CORECT ! DA , NU E CORECT ! Nu e corect ca unul sa fie prea bun, altul prea rau, unul sa incerce sa se schimbe si celalalt nu, unul sa dea prea mult iar celalalt deloc.
Nimic nu.i corect ! Am invatat ca nu poti obliga pe cineva sa te iubeasca, tot ce poti face e sa fii o persoana iubita de cei din jur ... Lasa.i pe cei care nu te vad cum esti in adancul tau, lasa.i sa.ti vada doar exteriorul, fugi de cei care te ranesc prin vorbe, caci te va durea de mii de ori decat ranile trupului ... fugi de cei care nu te inteleg ... pentru ca te vor judeca... Du.te catre cei care te iubesc, catre cei care.ti zambesc, catre cei care vor sa te faca sa zambesti... Fugi in bratele celor care te pot prinde ... Joaca.te ! Lasa maturizarea pentru clipele grele ... fii copil cat mai poti, pentru ca timpul trece ... Si daca esti ranit, vindeca.te singur, zambeste.ti in oglinda si apreciaza.te, gandeste.te ca intr.o zi cineva te va aprecia, cineva te va inveseli cu personalitatea sa, cineva cu muuulta energie va fugi cu tine, va vrea sa te duca in locurile in care nu a mai dus pe nimeni, va vrea sa te transforme in tot ceea ce are nevoie .
E greu cum a spus cineva, sa adormi cu gandul la o persoana numai ca acea persoana sa apara in visele tale ... si e greu cand te trezesti si iti dai seama ca a fost doar in vis ... te distrugi atunci cand iti dai seama ca te hranesti cu visele tale ... E greu cand persoana respectiva sta langa tine ... si nu sti cum sa.i spui ca inseamna tot, nu sti cum sa.i spui ca iti inspira sentimente care te sperie ... E greu sa.i arati independenta cand ai nevoie de "el" ... Totusi, suntem puternici si ... eu zambesc, asa ca si tu poti zambi :* Atunci cand nu ti se spune " Te iubesc!" intreaba.te daca nu cumva a uitat, atunci cand nu te baga in seama, intreaba.te daca nu cumva e prea ocupat si o s.o faca, candva ! Daca priveste si simti ca vrea pe altcineva, intreaba.te daa nu cumva meriti mai mult ! Intreaba.te daca nu  cumva e ceva in neregula cu el, nu cu tine ! Viata e asa scurta ... nu te compara cu nimeni, pentru ca nimeni nu e ca tine, si tine minte ca orice ai vrea sa faci, orice e posibil !
In cazul meu dupa 8 ani ... 8 ani in care ramasesem fara pic de speranta, 8 ani in care ... am visat fiind constienta ca sunt doar vise ... am ajuns sa.mi traiesc visul... dar l.am trait prea intens, am dorit prea mult ceva ... si ... mi.e frica sa spun Te Iubesc ! Poate voi nu ar trebui sa fiti ca mine, si totusi peste timp ... sa fiti mandri ca voi nu ati fost ca ceilalti ... ca ati avut curaj sa fiti voi insiva ! :D:D:D:D
Pt V si M !:x

Tocmai tu ...

Tocmai tu ... da tocmai tu ... Frumos ...
Poate ca nu.s perfecta, dar credeam ca tu m.ai acceptat asa cum sunt de atatia ani de zile, ca tu sti ce.mi doresc si ce urasc, ca tu sti cum sunt intr.adevar si cum nu ... Credeam ca tu ... esti tu ... si asta imi era de.ajuns. Credeam ca e de.ajuns sa iti arat o parte caci aveai sa intelegi tot ... Si nu inteleg cand ne.am indepartat ? :(( Cand am luat.o pe alt drum cand niciuna nu vedea alt drum decat al nostru impreuna ... Niciuna nu stia altceva decat stia celalalta :(( Pentru ca ne lega ceva special, ne lega ceva la fel si niciodata n.am crezut ca o sa pierdem acel ceva, si poate daca vei citi asta vei sti ca e vorba de tine ... Ca e vorba de noi ... Si nu inteleg de ce ma gasesti vinovata in tot ce se intampla ... de ce nu mai sti sa imparti vina ? Cand ai uitat sa ierti ? Cand ai uitat ce.am jurat ? Cand ai uitat ca ... sangele tau e in al meu si al meu in al tau ? Cand ai decis sa arunci la gunoi tot ce.am construit in atatia ani, prin atatea zambete, atatea lacrimi, atatea clipe. Nu.ti dai seama ca ... ca nu mai e ce.a fost !

Greseala!

Uimitoare capacitatea oamenilor de a persista in greseala. De a se lauda cu faptul ca viata le-a dat anumite lectii pe care le-au si invatat si apoi sa repete aceleasi greseli.
Sau poate ca intr-un anumit moment, orbiti fiind de lucrul/ persoana care ne face sa gresim nu ne mai dam seama ca ceea ce facem ne dauneaza.
Poate nu e vorba doar de prostie. Poate e vorba de faptul ca nu putem renunta cu usurinta la ceva ce credem ca putem schimba.
Dar timpul iti va demonstra ca unele lucruri nu pot fi schimbate oricat de mult ti-ai dori tu si oricat de multe ai face pentru asta.
Si iti va mai demonstra ca timpul pierdut repetand aceleasi greseli, e un timp cu adevarat pierdut.
Refuza sa mai accepti firimituri de iubire, doar pentru ca tu iubesti mai mult decat celelalt si crezi ca iubirea ta e suficienta pentru amandoi. Pentru ca nu va fi. Iar timpul pierdut cersind iubire, nu ti-l va da nimeni inapoi.
Refuza sa mai fi agresat din orice punct de vedere. Fii convins ca lumea nu se termina cu persoana aia. Mai sunt atatea altele "atfel".
Refuza sa mai ai incredere si sa treci peste daca ai fost mintit de "n" ori de aceeasi persoana. Daca te-a mintit o data , fii convins ca te va minti in continuare.
Oamenii merita uneori si o a doua sansa. Nu intotdeauna. Iar daca nu a stiut sa profite nici de ea, NU MAI PIERDE TIMP! Si gandeste-te bine daca situatia mai cere sau nu cu adevarat o a doua sansa!
©

Fii OM!

E obositor sa fii OM.
E obositor sa iti pese si sa te doara fiecare vorba urata, fiecare gest deplasat, fiecare remarca rautacioasa.
E obositor sa incerci din rasputeri sa ii multumesti pe cei din jur si sa fii mereu criticat pentru ceva.
E obositor sa repeti la nesfarsit aceleasi lucruri si sa ramai in continuare neauzit.
E obositor sa vrei si sa poti sa faci ceva si sa nu ti se acorde nici o sansa.
E obositor ca viitorul tau sa stea in mainile altora.
E obositor sa te consumi pentru nimicuri.
E obositor sa iubesti si sa nu fii iubit inapoi.
E obositor sa regreti ceva din tot sufletul si sa nu mai poti face nimic in privinta respectiva.
Da, e obositor sa fii OM. Si se pare ca traim intr-o lume tot mai "odihnita"...
©

Imposibilitate !

S-au cunoscut intr-un caiet; ea era pe pagina din stanga, iar el pe pagina din dreapta. Cerc era desenata, ba chiar avea si doua raze care-i luminau chipul ca intr-un zambet. Era perfecta, caci fusese facuta cu compasul si cu un creion negru foarte sigur pe el, care a decis ca ea sa fie un cerc-femeie, fiindca avea atatea calitati subtile... Cand creionul a inceput sa treaca razant pe langa rigla ca sa deseneze cubul, Cerc privea cu rasuflarea taiata la perfectiunea unghiurilor, la multitudinea de laturi, la simetria senzuala si abia astepta sa vada cine e. Cand Cub a fost gata si privirile li s-au intalnit, foile albe au tremurat, caci ei erau mult prea perfecti ca sa se deformeze. Cub, dezmeticit, s-a uitat imprejur si a dat cu ochii de Cerc. O, Doamne, cat era de frumoasa! Ce simplitate si ce desavarsire! Ce perfecta armonie! ... I-a venit asa, fara sa-si poata prelungi vreo latura, sa mangaie rotunjimea, pe dinauntru, pe dinafara... Cand a realizat cat erau de diferiti, Cub s-a intristat, dar nimic din sentimentele lui nu putea fi vazut din afara, poate doar cand vreuna din laturi se inrosea de sfiala. Doar Cerc parea sa dea din raze ca o faptura indragostita, de cate ori era privita...
Prima oara cand s-a inchis caietul si s-au trezit lipiti strans unul de altul, fata in fata, li s-a taiat respiratia. Cub a vrut sa o ia in brate, dar Cerc nu stia cum sa-l cuprinda. Nici Cub nu era foarte sigur ca ar fi putut sa-si desfaca laturile, asa, dintr-odata, dar dupa cateva ore petrecute impreuna a stiut ca asta pot invata doar unul de la altul. Cand erau rasfoiti si lasati cu caietul deschis chiar la paginile lor, erau atat de tristi si atat de singuri... Li se facea un dor cumplit si, oricat s-ar fi iubit, stiau ca niciunul dintre ei nu putea inchide caietul, mereu depindea de altcineva ca ei doi sa fie fericiti...
Intr-o zi, Cub s-a inspaimantat la gandul ca una dintre foi ar putea fi rupta din caiet, ca sa devina avion, cum i se intamplase unui prieten de-al lui. Habar n-avea ca si Cerc se framanta cu aceleasi ganduri negre, fiind si mai speriata de radiera cu care-i stersesera prima raza...
Zile in sir, cand caietul nu se deschidea deloc, erau atat de fericiti in lumea lor, in dragostea lor ce era in pericol doar cand se afla in mainile altora... Cub si Cerc incepusera sa-si faca planuri impreuna. Se gandeau chiar sa renunte la perfectiune si sa se transforme amandoi intr-un banal triunghi. Se rusinau de acest gand, dar erau excitati de ideea ca ar putea sa faca impreuna o latura numai a lor, chiar daca n-ar fi avut nici o linie curba, ca mama, ci doar linii drepte si unghiuri, ca tata.
Invatasera sa se imbratiseze, chiar daca, matematic vorbind, parea imposibil. Cerc intra in Cub toata, se pierdea in bratele lui si aveau senzatia ca nimic nu-i mai poate desparti. Intr-o zi, paginile s-au desfacut si creionul mazgalea hartia cu niste desene mici, imperfecte, inghesuite, barfitoare si vulgare. Cub si Cerc au tras o spaima groaznica, dar au scapat de mazgaleala. In schimb, din ziua aceea au trebuit sa suporte rautatile si mizeriile figurilor imperfecte, care radeau de iubirea lor si ii deranjau cu o curiozitate sinistra, voiau sa stie in fiecare moment ce fac, ce-si spun, cum dorm imbratisati, pe ce latura, cum intra Cub in Cerc si Cerc in Cub. Devenisera de nesuportat, pe masura ce Cerc si Cub se iubeau tot mai mult. Creaturile mazgalite in josul paginii erau tot mai stridente si mai ticaloase, iar Cub si Cerc si-au dat seama ca nu pot rezista asa. Si, intr-o zi cand se prefaceau ca dorm ca sa-si vada si mazgaliturile de viata lor, au decis sa fuga, ca sa-si apere iubirea. Sa se deghizeze chiar si intr-o caricatura, numai sa plece de langa mazgalelile acelea, ca sa-si traiasca linistiti, milimetric, povestea de iubire. Cub a desfacut patru linii pe furis si cu una a luat-o pe Cerc de mana, din cealalta i-a facut o sarma, ca sa treaca pe pagina lui, cu inca una s-a agatat de o margine de caiet si din ultima si-a facut o sabie, pentru ce avea sa urmeze, daca avea sa li se impotriveasca si altcineva. Cerc a plecat cu inima sfasiata nu de dorul paginii pe care se nascuse, ci pentru ca a vazut cu ochii ei cum Cub s-a automutilat pentru iubirea lor, cum si-a pierdut intr-o clipa perfectiunea de dragul ei.
Atat de tulburata si totusi atat de fericita, Cerc a sarit bucuroasa de la inaltimea mesei, dorindu-si cu disperare sa se indoaie, ca sa nu-i mai fie povara si sa aiba si ea macar un unghi. In cadere, s-a indoit si a devenit un oval stramb, cu o latura aproape dreapta. Vrand s-o salveze la timp, Cub s-a aruncat dupa ea si i-au mai sarit trei laturi. Nu mai semana a nimic, dar chiar si asa, redus la o forma necunoscuta, Cub o iubea pe Cerc, iar Cerc avea inca raze sa zambeasca a fericire. Formele ii ajutasera doar sa se descopere, dar iubirea se asternuse din alte motive si ramasese acolo pentru ca motivele ramasesera indestructibile.
Nu le-a luat mult sa se transforme in triunghiul la care visasera si sa realizeze cat de putin le trebuie ca sa fie fericiti si cat de posibila e iubirea care nu are forme si reguli, ci fiori, sentimente, vise, curaj...

{ Extrasa din cartea Intreaba-ma orice, de M. Radulescu }

* Priveste dincolo de cuvinte, citeste printre randuri, da-le viata lui Cerc si lui Cub, iar povestea ta de iubire se poate regasi in povestea lor de iubire. O povestioara ce m-a emotionat enorm. Si cu cat o recitesc mai des, cu atat mi se pare mai profunda...